Antena LIVE

Dan Vîlceanu, validat în BPN pentru Ministerul Finanţelor. Singurul vot împotrivă, al lui Ludovic Orban

Dan Vîlceanu a fost validat miercuri, în Biroul Politic Naţional al PNL pentru Ministerul Finanţelor. Singurul vot împotrivă a fost al lui Ludovic Orban, au declarat surse din partid.

De la 18.08.2021, 13:43

Conform surselor citate, votul a fost 47 la 1, în condiţiile în care la şedinţă au participat susţinătorii lui Florin cîţu, care l-a propus pe Dan Vîlceanu pentru postul de ministru al Finanţelor. Votul împotrivă i-a aparţinut lui Ludovic Orban.

Nominalizarea lui Vîlceanu urmează să fie trimisă preşedintelui, care va semna decretul de numire. Dan Vîlceanu îşi va prelua postul după ce depune jurământul în faţa preşedintelui Iohannis.

Premierul Florin Cîţu a anunţat sâmbătă că îl susţine pe Dan Vîlceanu pentru funcţia de ministru al Finanţelor Publice. Dan Vîlceanu a fost ales în iulie preşedinte al PNL Gorj. La acel moment, Cîţu declara: ”Dan este prietenul şi colegul meu, de când am intrat în Parlament, în 2016”.

”Felicitări! Dane, mulţumesc pentru tot sprijinul tău! Erai în echipa câştigătoare de mult timp! Câştigăm pe 25 septembrie! Câştigăm big time”, a scris atunci Cîţu pe Facebook.

Postul de ministru de Finanţe a rămas vacant din 8 iulie, după revocarea lui Alexandru Nazare, interimatul fiind preluat de către premier.

Ți-a plăcut acest articol?

dan vilceanu florin citu ministru finante pnl premier romania
Întrebarea zilei
Aţi găsit produse alterate printre cumpărăturile pentru 1 Mai?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Plantele pe care să le ții în bucătărie. Purifică aerul și te scapă de...
Fanatik.ro
Publicat 29.04.2024
Peștele pe care să nu-l cumperi din piață. Ce au arătat testele: “Am...
Fanatik.ro
Publicat 29.04.2024
Catastrofa care a contribuit la căderea civilizației mayașe – studiu
spotmedia.ro
Publicat 29.04.2024
4 zodii care vor PLÂNGE în luna mai 2024. Nativii trebuie să fie foarte...
Gandul
Publicat 29.04.2024
România, o țară - două lumi. Economist: „Merge mai mult în marșarier...
Adevărul
Publicat 29.04.2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce...
A1
Publicat 28.04.2024
Horoscopul zilei de 1 mai 2024. Capricornii au nevoie de odihnă. Află ce se...
CaTine
Publicat 30.04.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
Câștigă 10.000 de euro pe lună, dar locuiește în zona blamată de...
GSP
Publicat 29.04.2024
Recunoști personajele? Fac parte din generația de aur, el a fugit din țară și...
Click.ro
Publicat 28.04.2024
Ecusonul smart care își propune să înlocuiască smartphone-ul. Cum ar...
Useit
Publicat 29.04.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Care este ultima dorință a lui Celine Dion. Artista suferă de o boală...
Redacţia.ro
Publicat 24.04.2024
Putin plănuiește o nouă ofensivă puternică peste graniță, în Ucraina:...
libertatea.ro
Publicat 29.04.2024
Billie Eilish a fost fotografiată alături de Alex Wolff. Cei doi s-au...
ZU
Publicat 29.04.2024
7 greșeli pe care le poți face atunci când prepari drob
Hello taste
Publicat 30.04.2024
Ciclul de 90 de minute: cum îți poți adormi bebelușul ușor
Deparinti
Publicat 29.04.2024
20 de obiceiuri de economisire pe care oamenii le-au păstrat pentru că le-au...
ziare.com
Publicat 29.04.2024
Halil Ibrahim Ceyhan impresionează pe scenă. Actorul nu renunță la visul său...
Happy
Publicat 26.04.2024
Alimente împotriva inflamației cronice. De ce pot ameliora simptomele
Medicool
Publicat 30.04.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024