Decizie de ULTIMĂ ORĂ în scandalul DNA! Ce se întâmplă cu procurorii Ţuluş şi Iorga
Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a stabilit ca procurorul Doru Ţuluş să îşi încheie activitatea la DNA şi să continue la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar Mihaiela Moraru Iorga să revină la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău.
De Redactia Observator la 05.07.2017, 17:47Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a stabilit ca procurorul Doru Ţuluş să îşi încheie activitatea la DNA şi să continue la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar Mihaiela Moraru Iorga să revină la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău.
'Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât încetarea activităţii la Direcţia Naţională Anticorupţie - nivel central, a procurorului Doru Florin Ţuluş, începând cu data de 5 iulie, ca urmare a revocării sale din funcţia de procuror la Direcţia Naţională Anticorupţie şi revenirea acestuia la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (unitate de parchet de la care provine), începând cu aceeaşi dată', potrivit deciziei Secţiei pentru procurori.
Tot miercuri, Secţia a decis încetarea activităţii la Direcţia Naţională Anticorupţie - nivel central, a procurorului Mihaiela Moraru Iorga, începând cu data de 5 iulie, ca urmare a revocării sale din funcţia de procuror la Direcţia Naţională Anticorupţie şi revenirea acesteia la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău - unitate de parchet de la care provine, începând cu aceeaşi dată.
Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a dat marţi aviz pozitiv pentru revocarea din funcţie a procurorilor DNA Doru Ţuluş şi Mihaiela Moraru Iorga.
'În şedinţa din data de 4 iulie 2017, Secţia pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a admis solicitarea procurorului-şef al DNA privind avizarea revocării domnului procuror Ţuluş Doru Florin şi a doamnei procuror Iorga Moraru Mihaiela din funcţia de procuror la Direcţia Naţională Anticorupţie', informa CSM printr-un comunicat.
Pe 29 iunie, Kovesi a transmis Secţiei pentru procurori a CSM cererea de avizare a revocării din funcţia de procuror al DNA a Mihaielei Iorga Moraru, pentru faptul că aceasta nu a înregistrat un denunţ în conformitate cu dispoziţiile legale şi nu l-a prezentat spre repartizare procurorului-şef al secţiei din care făcea parte. Neprezentarea denunţului a avut drept consecinţă imposibilitatea aplicării unor dispoziţii procesual penale în raport cu persoane cercetate.
De asemenea, Kovesi a cerut revocarea din funcţia de procuror al DNA a lui Doru Florin Ţuluş 'pentru existenţa unei suspiciuni rezonabile că imparţialitatea sa este afectată, având în vedere că a soluţionat dosare penale în care era implicată o persoană cu care avea raporturi civile'.
Sursa: Agerpres