Antena LIVE

Curs valutar

Declaraţia lui Victor Ponta despre renunţarea la TITLUL de DOCTOR: "Discuţia este închisă"

Premierul Victor Ponta a precizat că discuția despre ordonanța referitoare la renunțarea la titlul de doctor este încheiată, adăugând că la întrebările jurnaliștilor pe această temă se simte ca în gluma "cu șapcă, fără șapcă"

De la 12.01.2015, 15:07
WhatsApp

Premierul Victor Ponta a precizat că discuția despre ordonanța referitoare la renunțarea la titlul de doctor este încheiată, adăugând că la întrebările jurnaliștilor pe această temă se simte ca în gluma "cu șapcă, fără șapcă"

"După cum dvs. știți, dacă vreți să știți, acea ordonanță are multe prevederi referitoare la sistemul de educație, una dintre acestea se referea la faptul că pe 6 februarie, dacă nu mă înșel, un număr important de cadre didactice din învățământul universitar trebuiau să-și piardă statutul, ceea ce se întâmpla în timpul anului universitar. De asemenea, așa cum a explicat ministrul Educației, e vorba de șase prevederi care țineau de urgența desfășurării procesului. (...) Suntem exact ca în gluma 'cu șapca, fără șapcă'. Dacă nu vreau să renunț, de ce nu renunț? Dacă vreau să renunț, de ce renunț? Deci, din punctul meu de vedere, discuția este clar închisă. Orice vrei să faci tot nu va fi bine", a declarat Ponta la sediul central al PSD, întrebat de ce a fost necesară OUG 94/2014 și de ce prevederile din acest document nu au fost supuse unei proceduri parlamentare.

"Când nu am vrut să renunț, mi s-a spus să renunț. Când am vrut să renunț, mi s-a spus că nu. Dați-mi voie să nu cred în buna credință a celor care mă întreabă aceste lucruri", a arătat premierul, întrebat dacă renunță și la calitatea sa de avocat.

Guvernul a modificat la sfârșitul anului 2014, printr-o ordonanță de urgență, Legea educației naționale, stabilind printre altele și cadrul legal care reglementează regimul titlurilor științifice.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

scandal victor ponta
Întrebarea zilei
Credeți că România va reuși să atenueze efectele tarifelor vamale impuse de Donald Trump?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025