Declarație HALUCINANTĂ a unui deputat UDMR: "2018, anul DOLIULUI în România!"
Deputatul covăsnean Kulcsar Terza Jozsef a declarat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că este revoltat de reacțiile antimaghiare apărute în ultimele zile în spațiul public, pe fondul negocierilor purtate între UDMR și PSD pentru susținerea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu.
De Redactia Observator la 23.06.2017, 09:33Deputatul covăsnean Kulcsar Terza Jozsef a declarat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că este revoltat de reacțiile antimaghiare apărute în ultimele zile în spațiul public, pe fondul negocierilor purtate între UDMR și PSD pentru susținerea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu.
Kulcsar Terza Jozsef a afirmat că 'poziția grupului UDMR a fost foarte corectă', în cadrul discuțiilor nefiind solicitate altceva decât 'drepturile comunității maghiare promise pe 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia'.
'Sunt foarte revoltat, nu este corect, nu este cinstit, nu este omenește, este șovin extremist ce se întâmplă (...) Poziția grupului UDMR (...) a fost foarte corectă, nu a sărit calul, nu a cerut nimic aberant, nimic imoral, ilogic, numai acele drepturi care ne aparțin nouă și au fost promise cu ocazia Proclamației de la Alba Iulia (...) Nu am cerut autonomia teritorială a ținutului secuiesc, am cerut numai o parte dintre aceste promisiuni, care nici la ora actuală nu sunt respectate', a spus parlamentarul covăsnean, conform Agerpres.
În context, el a afirmat că sunt de 'neacceptat' declarațiile președintelui Klaus Iohannis referitoare la autonomia pe criterii etnice, dar și ale fostului președinte, Traian Băsescu.
'Traian Băsescu a fost de multe ori aici, în Secuime, a fost primit omenește, cum se cade, civilizat, a cerșit voturile maghiarilor, ale secuilor și acum își bate joc de noi, prin această poziție extremistă', a afirmat Kulcsar Terza Jozsef.
Deputatul covăsnean a mai spus, printre altele, că anul viitor, când se împlinesc o sută de ani de la Unirea de la 1 Decembrie 1918, este un 'an de doliu' pentru comunitatea maghiară.
'Trebuie să fie anul doliului 2018. Din punctul nostru de vedere, este anul doliului în România și dacă se pune un steag tricolor pentru sărbătoare, trebuie pus și un steag negru (...) Sper ca populația de etnie română să înțeleagă că ne dorim pace, liniște și bucurie, dar dorim și ca drepturile comunității noastre, ale copiilor noștri să fie respectate', a mai spus Kulcsar Terza Jozsef, potrivit Agerpres.
El a precizat că aceste considerații îi aparţin, nefiind făcute în numele grupului UDMR .
Kulcsar este președintele Partidului Civic Maghiar Covasna și a intrat în Camera Deputaților pe listele UDMR, în urma alianței politice făcute între cele două formațiuni la alegerile parlamentare de anul trecut.