Despăgubiri de MILIOANE DE EURO pentru fostul preşedinte BANCOREX!
Fostul preşedinte al Bancorex Răzvan Temeşan va primi de la Banca Comercială Română (BCR) peste 4,5 milioane de euro, a decis Tribunalul Bucureşti. Decizia instanţei nu este definitivă
De Redactia Observator la 10.09.2014, 16:36Fostul preşedinte al Bancorex Răzvan Temeşan va primi de la Banca Comercială Română (BCR) peste 4,5 milioane de euro, a decis Tribunalul Bucureşti. Decizia instanţei nu este definitivă
Prin această decizie, Tribunalul Bucureşti obligă BCR să-i plătească lui Răzvan Temeşan drepturile salariale aferente perioadei cuprinse între 27 februarie 2009 şi 9 septembrie 2014, în cuantum de 70.000 de euro lunar. Suma trebuie achitată în echivalentul în lei la cursul oficial al BNR din ziua plăţii efective, sume care trebuie să fie actualizate cu rata indicelui de inflaţie la data plăţii efective, conform Antena3.
Prin aceeaşi hotărâre, instanţa obligă BCR să-i plătească lui Temeşan daune morale în cuantum de 100.000 de euro. Decizia Tribunalului Capitalei nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.
În 2011, a mai câştigat un proces cu BCR, banca fiind obligată să îi plătească acestuia 625.000 de euro, sumă ce reprezintă drepturile sale băneşti aferente perioadei cuprinsă între 7 aprilie 2005 şi 31 decembrie 2007. Tot banca a fost obligată de instanţă să-i plătească atunci lui Temeşan 30.000 de euro, drept daune morale.
Răzvan Temeşan a fost preşedinte al Bancorex între 1992 şi 1997.