Directorul SRI Eduard Hellvig, prima reacţie privind controversatul pachet de legi privind securitatea naţională
Directorul SRI Eduard Hellvig a declarat vineri referitor la pachetul de legi privind securitatea naţională, care a provocat critici atât în mediul politic, cât şi din partea societăţii civile, că va comenta conţinutul acestora după ce vor fi asumate în cadrul procesului legislativ, care va include consultare publică.
De Redactia Observator la 17.06.2022, 14:18- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Eduard Hellvig a arătat că aducerea la zi a acestor legi nu este un obiectiv recent, ci unul care a fost ratat în ultimii 30 de ani şi că SRI a solicitat constant instrumente legale, care să le permită să fie mai eficienţi în combaterea ameninţărilor cu care se confruntă România.
Principalele declaraţii ale directorului SRI despre legile securităţii naţionale
- De peste două săptămâni se discută despre legile securităţii naţionale. Este normal ca societatea să fie preocupată de aceste legi, dar dezbaterea e centrată doar pe SRI ceea ce desigur poate da de gândit.
- Având în vedere dorinţa legitimă a societăţii de a consolida democraţia şi de a respinge reglementări care pot evoca spectrul nefast al perioalor totalitare, este necesar să fac câteva precizări. Această declaraţie poate arăta viziunea SRI-ului de astăzi, pe care o împărtăţesc când e vorba de rolul serviciilor de infromaţii într-o societate.
- Structurile de informaţii trebuie să fie în serviciul cetăţenilor, prin tot ceea ce întreprind, respectând legile ţării, drepturile şi libertăţile civile.
- În democraţie este nevoie de echilibru, pe de o parte de respectarea drepturilor civile, iar pe de altă parte, iar pe de altă parte, de consolidarea instituţiilor statului în faţa unor ameninţări fără precendent, aşa cum sunt cele pe care le parcurgem în prezent.
- Voi comenta conţinutul legilor abia după ce acestea vor fi asumate în cadrul procesului legislativ, care va include consultare publică şi în care SRI nu are decât un rol consultativ
- Aducerea la zi a acestor legi nu este un obiectiv recent, ci unul care a fost ratat în ultimii 30 de ani. Singurele legi sunt cele adoptate la începutul anilor 90, iar forma lor permite, constant, interpretări neclare.
- SRI a solicitat constant instrumente legale, care să ne permită să fim mai eficienţi în combaterea ameninţărilor cu care se confruntă România
- În acelaşi timp, adaptarea legislaţiei trebuie să ţină cont de reperele României de astăzi. Suntem o societate democratică, membră a UE şi NATO, şi principiile democratice trebuie mereu să prevaleze. Avem modele occidentale care ne pot inspira şi cred că orice tentativă de întoarcere la reglementările din timpul celor din comunism trebuie respinsă din start
- Este o idee total greşită că în anul 2022 serviciile de informaţii din România are putea să revină la modelul fostei securităţi.
Pachet controversat de legi ale securităţii naţionale
Persoanele fizice şi juridice, precum şi autorităţile şi instituţiile publice vor fi obligate să acorde sprijin SRI la cerere pentru derularea operaţiunilor sale, arată un proiect de lege pentru funcţionarea SRI, aflat în dezbaterea coaliţiei de guvernare, a relatat G4Media.
Aceste obligaţii nu există în legea actuală de funcţionare a SRI, în vigoare încă din 1992. Conform proiectelor referitoare la securitatea naţională discutate în coaliţie, şeful SRI poate fi demis mai uşor de preşedintele României, dar Parlamentul nu mai poate iniţia demiterea directorului SRI, SRI devine autoritatea naţională în domeniul interceptării comunicaţiilor, procurorii pot intra în sediile SRI pentru a efectua anchetă doar cu aprobarea preşedintelui CSAT, care este şeful statului, iar ofiţerii SRI pot fi audiaţi, percheziţionaţi sau reţinuţi doar de procurori anume desemnaţi.
Mai multe ONG-uri au transmis protestul lor faţă de aceste prevederi, despre care afirmă că fac parte din planurile puterii politice de a oferi impunitate şi puteri sporite agenţilor din serviciile de securitate.
”O parte dintre politicienii care ne conduc au minimizat publicarea de către G4media.ro a 10 proiecte de lege reale privind legile securităţii (‘nu-s variantele finale’, ‘nişte propuneri incomplete’), ba chiar Preşedintele ţării i-a ameninţat voalat pe cei care ar fi făcut acest lucru (“şi ştim şi cine a fost”). Aceste reacţii demonstrează nu doar că responsabilii politici a căror misiune este apărarea legalităţii şi garantarea respectului Constituţiei precum şi a drepturilor şi libertăţilor fundamentale nu înţeleg gravitatea informaţiilor ajunse în spaţiul public, dar vor să înăbuşe orice reacţie a societăţii care reacţionează instinctiv la inepţiile aflate”, se arată în document.