Antena LIVE

Curs valutar

Ecaterina Andronescu, contrazisă de Dinu Pescariu: 'Nu cred că poate să nege că ne-am întâlnit şi am discutat'

Dinu Pescariu o contrazice pe Ecaterina Andronescu, despre care susţine că s-au întâlnit de două ori.

De la 19.10.2017, 10:39
WhatsApp

Dinu Pescariu a declarat, joi, că s-a întâlnit cu fostul ministru al Educaţiei Ecaterina Andronescu de două ori, respectiv atunci când a fost semnat contractul pentru baza Cutezătorii şi atunci când acesta a fost prelungit, iar ea nu poate nega că au discutat.

Cu o zi în urmă, Ecaterina Andronescu a susţinut că nu s-a întâlnit niciodată cu Pescariu, ea făcând aceste declaraţii la ieşirea de la DNA, unde a fost audiată în dosarul privind baza sportivă "Cutezătorii", în care sunt cercetaţi sub control judiciar fostul tenismen şi fostul ministru Mihnea Costoiu. La momentul la care Ministerul Educaţiei a prelungit cu 25 de ani contractul prin care baza a fost dată în folosinţă Fundaţiei “Dinu Pescariu”, Ecaterina Andronescu era ministru al Educaţiei.

Dinu Pescariu a susţinut, joi dimineaţă, că s-a întâlnit cu Ecaterina Andronescu în 2001 şi în 2009, el declarându-se suprins de declaraţiile Ecaterinei Andronescu potrivit cărora nu s-au întâlnit.

"Mă miră treaba asta. Noi ne-am întâlnit în 2001, când am semnat primul contract, şi în 2009, când am discutat prelungirea celui de-al doilea. E drept, că dânsa, poate, fiind ministru, avea lucruri mai importante pe cap (...) dar cu siguranţă nu cred că poate să nege că ne-am întâlnit şi am discutat”, a afirmat Pescariu.

Pe acelaşi subiect

Întrebat de jurnalişti dacă fostul ministru a fost de acord cu prelungirea contractului cu încă 25 de ani, fostul tenismen a spus că, din moment ce s-a ajuns la prelungirea contractului, "toată lumea a fost de acord".

El a făcut aceste declaraţii la intrarea la instanţa supremă, unde a contestat măsura controlului judiciar.

Senatorul PSD Ecaterina Andronescu a spus, miercuri, la ieşirea de la DNA, unde a fost audiată timp de peste două ore în dosarul privind baza sportivă "Cutezătorii", că ea nu s-a întâlnit niciodată cu fostul tenismen şi că pe documentele legate de concesionarea bazei sportive nu apare semnătura sa.

"Am dat o declaraţie cu lucrurile pe cale le ştiam", a spus Andronescu, la ieşirea de la audieri.

Senatorul PSD a susţinut că nu a vorbit niciodată cu fostul tenismen Dinu Pescariu, căruia i-a fost dată în folosinţă baza sportivă Cutezătorii.

Ecaterina Andronescu a mai spus, răspunzând unei întrebări a jurnaliştilor, că pe contract nu apare semnătura sa şi că Mihnea Costoiu, secretar de stat în Ministerul Educaţiei la acel moment, avea drept de semnătură. "Nu apare semnătura mea. Este doar numele meu scris şi alte semnături", a mai susţinut fostul ministru al Educaţiei.

În 10 octombrie, fostul ministru pentru Învăţământ Superior Mihnea Costoiu şi fostul tenismen Dinu Pescariu au fost plasaţi sub control judiciar de către procurorii DNA, pentru abuz în serviciu, respectiv instigare la abuz în serviciu, ancheta vizând modalitatea de prelungire cu 25 de ani a contractului de închiriere prin care Baza sportivă şi de agrement pentru copii ”Cutezătorii” din Bucureşti fusese dată în folosinţa Fundaţiei “Dinu Pescariu”.

Costoiu ar fi semnat prelungirea contractului deşi acesta era în curs de reziliere, iar imediat după preluarea bazei sportive fundaţia lui Pescariu a îngrădit accesul copiilor la clădirile şi terenurile de sport proprietate a statului şi a schimbat scopul utilizării Bazei ”Cutezătorii”, folosind-o în scopuri comerciale. Prejudiciul estimat în acest dosar este de aproape 94 de milioane de euro.

Potrivit DNA, Mihnea Costoiu, secretar de stat în Ministerul Educaţei la data faptelor, este cercetat pentru abuz în serviciu, iar Dinu Pescariu este cercetat pentru instigare la abuz în serviciu. Dosarul în care cei doi sunt cercetaţi sub control judiciar vizează modalitatea încheierii unui act adiţional, în 23 iunie 2009, prin care a fost prelungit cu 25 de ani contractul de locaţiune (închiriere) aprilie 2004 potrivit căruia Baza sportivă şi de agrement pentru copii ”Cutezătorii” din Bucureşti - construcţii şi teren în suprafaţă de 5,7 hectare - fusese dată în folosinţa Fundaţiei “Dinu Pescariu”.

Actul adiţional din 23 iunie 2009 la contractul încheiat cu Fundaţia "Dinu Pescariu” a fost semnat din partea Ministerului Educaţiei Naţionale de către secretarul de stat Mihnea Costoiu, iar din partea Fundaţiei "Dinu Pescariu” documentul a fost semnat de către fostul tenismen, fără respectarea prevederilor legale şi fără vreun aviz de la Direcţia Juridică din cadrul Ministerului Educaţiei. La acel moment, Ministerul Educaţiei era condus de către Ecaterina Andronescu.

Procurorii DNA spun că actul adiţional a fost încheiat în condiţiile în care contractul iniţial (încheiat în 2004 de RA APPS cu Fundaţia ”Dinu Pescariu”) se afla în curs de reziliere. Acţiunea în instanţă fusese iniţiată (în anul 2005) de Ministerul Educaţiei Naţionale, care devenise administrator al Bazei „Cutezătorii”.

Imediat după preluarea Bazei ”Cutezătorii”, Fundaţia ’’Dinu Pescariu” îngrădise accesul copiilor la clădiri, terenuri de tenis, fotbal, piscine, proprietate a statului, împiedicându-i astfel să desfăşoare diverse activităţi. De asemenea, Fundaţia ”Dinu Pescariu” a schimbat scopul utilizării Bazei ”Cutezătorii”, respectiv desfăşurarea de activităţi de către copii,  folosind-o în scopuri comerciale, inclusiv prin subînchirierea parţială către firme al căror obiect de activitate este alimentaţia publică, acţiuni de divertisment ori tratamente de întreţinere şi relaxare (restaurante, cluburi, baruri, fitness, SPA), pe terenul proprietate publică a statului.

Prejudiciul estimat, cauzat Ministerului Educaţiei începând din 2009 şi până în prezent, este de aproximativ 93.481.200 euro, reprezentând diferenţa dintre sumele pe care Fundaţia Dinu Pescariu ar fi trebuit să le plăteasca MEN în urma exploatării construcţiilor şi terenului din Baza Cutezătorii şi chiria plătită efectiv, respectiv 9.000 euro lunar.

Sursa: News.ro

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii să lucreze încă din facultate?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc...
Fanatik.ro
Publicat 26.11.2024
Liiceanu: S-ar putea ca Iohannis, care și-a bătut joc de noi ani de zile, să ne...
spotmedia.ro
Publicat 26.11.2024
Fenomenul Georgescu. Mâna ieșită din pâclă care ne strânge de gât pe toți
spotmedia.ro
Publicat 25.11.2024
Ce mașină conduce Călin Georgescu, candidatul care a strâns peste două...
Gandul
Publicat 27.11.2024
Profesorul român decorat de Franța explică singura soluție pentru stoparea...
Adevărul
Publicat 27.11.2024
Fosta soție a lui CRBL, declarații total neașteptate după 6 luni de la...
A1
Publicat 27.11.2024
Horoscopul zilei de 28 noiembrie 2024. Leii fac o schimbare. Află ce se...
CaTine
Publicat 27.11.2024
Anunț important pentru tinerii care folosesc TikTok. Aplicația impune...
spynews.ro
Publicat 27.11.2024
„Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”. O legendă a sportului din...
GSP
Publicat 27.11.2024
Spaima trăită de femeia care l-a găsit fără suflare pe actorul Andrei...
Click.ro
Publicat 27.11.2024
Samsung avertizează utilizatorii iPhone și Android. De ce le sunt în pericol...
Useit
Publicat 27.11.2024
Cine ar fi omul din spatele lui Călin Georgescu de pe Tik Tok. Bărbatul ar fi...
Redacţia.ro
Publicat 26.11.2024
Elena Lasconi, întrebată dacă va numi un premier de la PSD dacă ajunge...
libertatea.ro
Publicat 26.11.2024
Lana Del Rey a anunțat lansarea unui nou album, „The Right Person Will Stay”....
ZU
Publicat 27.11.2024
Pumpkin spice latte. Rețetă de băutură caldă cu dovleac
Hello taste
Publicat 27.11.2024
5 sfaturi pentru gestionarea ADHD la copii
Deparinti
Publicat 27.11.2024
Cum arată Ungaria după 14 ani de suveranism, cu Viktor Orbán. Izolare,...
ziare.com
Publicat 27.11.2024
Mesajul emoționant pe care Pelin Akil l-a lăsat în mediul online după plecarea...
Happy
Publicat 26.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Tipul de pâine pe care îl consumi poate cauza acnee. Cum influențează...
Medicool
Publicat 27.11.2024