Florin Cîțu: "Cred că am convins o Românie să fiu prim-ministru, este mai simplu să conving nişte colegi să mă susţină la preşedinţia PNL"
Premierul Florin Cîţu consideră că a convins întreaga Românie să fie premier şi pe partenerii de coaliţie să îl susţină pentru această funcţie şi crede că este mai simplu să îşi convingă colegii de partid să îl sprijine pentru funcţia de preşedinte al PNL.
De Redactia Observator la 17.06.2021, 16:15- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
"Am discutat şi partea politică. Vă daţi seama, cred că am convins o Românie să fiu prim-ministru, să fiu susţinut de coaliţie, cred că este mai simplu să conving nişte colegi să mă susţină la preşedinţia PNL. Tot am venit aici să fiu aproape de ei, pentru că am venit să le prezint puţin despre PNRR, despre fonduri europene, despre buget, surse de finanţare", a declarat Florin Cîţu, întrebat joi la Alba Iulia cum îi va convinge pe colegii din partid să îl voteze la şefia PNL.
El a mai spus că liberalii trebuie să ştie şi ei că România are această oportunitate de a investi bani în următorii ani.
Florin Cîțu: Trebuie să avem doar proiecte bune în perioada următoare
"Toată lumea în PNL, dar şi la nivel naţional trebuie să ştie că sunt trei surse mari de finanţare. Avem această oportunitate acum de a investi aceşti bani în următorii ani şi trebuie să ştie colegii mei că aceste resurse sunt la dispoziţie. Trebuie să avem doar proiecte bune în perioada următoare. Din partea Guvernului vom face tot ce trebuie să nu se mai întâmple ce s-a întâmplat până acum, să mai avem întârzieri la licitaţii sau banii să fie cheltuiţi şi apoi să fie declaraţi de Comisia Europeană neeligibili. Sau să ne încurcăm în birocraţie, ori a noastră, ori cea de la Bruxelles. Din partea cealaltă vrem să vină proiecte care să dezvolte România", a completat premierul.