Florin Cîţu: "PNRR va fi aprobat până la finalul lunii septembrie. Primele acte normative privind proiectul 'România educată' vor fi pregătite pe 9 septembrie"
Premierul Florin Cîţu a precizat, la întâlnirea de joi a primului Comitet interministerial pentru monitorizarea implementării Proiectului ”România Educată”, că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă va fi aprobat până la finalul lunii septembrie, iar în el sunt cuprinse fonduri şi pentru programul iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis. El a mai spus că va mai exista o întrunire a Comitetului pe 2 septembrie, iar pe 9 septembrie vor fi pregătite primele acte normative privind acest proiect al şefului statului a cărui implementare a fost asumată de Guvern, prin memorandum, notează news.ro.
De Redactia Observator la 26.08.2021, 14:27„Bine aţi venit la primul Comitet interministerial pentru proiectul preşedintelui României „România educată”, proiect care a fost asumat de Guvern pentru implementare. Ştiţi foarte bine că este cel mai amplu proiect de reformă a educaţiei iniţiat şi dezvoltat de Administraţia Prezidenţială, un proiect care reprezintă viziunea şi strategia de ţară în domeniul educaţiei în perspectiva 2030, susţinut de programul de guvernare 2020-2024. De asemenea, operaţionalizarea proiectului România Educată a fost inclusă ca angajament în Strategia Naţională de Apărare a Ţării pentru perioada 2020-2024. Ştiţi foarte bine că este foarte clar că avem nevoie să intensificăm eforturile pentru dezvoltarea sistemului de educaţie în România. Avem şi o serie de recomandări în domeniu. Aşa că România Educată vine şi va fi implementată la momentul potrivit.
Reformele preconizate prin proiectul România Educată combinate cu măsurile prevăzute în programul de guvernare 2021-2024 sunt armonizate cu recomandările specifice de ţară ale Comisiei Europene şi cu programul naţional de reformă şi va avea finanţări adecvate din resurse multiple. România Educată este în PNRR. Aş vrea să vă anunţ pe această cale că PNRR va fi aprobat până la finalul lunii septembrie. Deci suntem în grafic şi cu PNRR. Şi programe operaţionale, buget central, bugete locale, parteneriat public privat, fonduri nerambursabile, contribuţia firmelor private. Deci surse de finanţare avem. Avem până acum o platformă România Educată. Ştim foarte clar unde vrem să ajungem cu sistemul. Este momentul să implementăm acest program”, a afirmat Florin Cîţu.
El a precizat şi sursele de finanţare pentru proiectul „România educată”. „De asemenea, sunt create premisele elaborării unui nou pachet legislativ şi asta facem de fapt prin acest Comitet interministerial în vederea asigurării suportului normativ necesar reformei şi a coerenţei cu alte reglementări legale şi cu cerinţele unui mediu socio-economic în continuă schimbare.
În vederea implementării programului România Educată, PNRR transmis la UE în iunie cuprinde oportunităţi de finanţare a unor proiecte de maximă importanţă pentru sistemul national de educaţie şi formare orientat spre atingerea ţintelor asumate în cadrul reformei. În data de 14 iulie 2021, Guvernul şi-a asumat, prin memorandum privind implementarea proiectului România Educată şi aprobarea priorităţilor în reforma sistemului national de educaţie, obiectivele şi ţintele strategice în domeniul educaţiei stabilite prin proiectul România Educată, ceea ce va determina accelerarea procesului de reformă a educaţiei româneşti şi va crea premisele asigurării stabilităţii şi credibilităţii sistemului educaţional. După cum am spus, este prima întâlnire astăzi. Aş vrea să vă anunţ că săptămâna viitoare, pe 2 septembrie, vom avea deja o altă întâlnire, tocmai pentru a putea pregăti primele acte normative, adică în 9 septembrie vom da primele acte”, a conchis premierul.