Crinuţa Dumitrean, arestată în dosarul mafiei retrocedărilor
Fosta şefă ANRP, Crinuţa Dumitrean, a fost arestată în dosarul mafiei retrocedărilor
De Redactia Observator la 25.11.2014, 15:55Fosta şefă ANRP, Crinuţa Dumitrean, a fost arestată în dosarul mafiei retrocedărilor
Dumitrean este acuzată de abuz în serviciu, după ce a făcut parte din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP, care, în 2011, a acordat o despăgubire de 377.282.300 de lei pentru un teren din Capitală supraevaluat cu 263.327.559 lei (echivalentul a 62.548.113 euro).
Crinuţa Dumitrean a condus instituția despăgubirilor în 2009-2011, fiind propusă de PDL. Ea era strâns apropiată de Ioan Oltean, liderul local din Bistrița-Năsăud, conform Antena3.
Un senator din Satu Mare a semnalat faptul în mandatul său, care a durat doi ani, că Dumitrean a aprobat despăgubiri de două miliarde de euro și că există pericolul ca aceasta să părăsească România.
Dumitrean are o avere considerabilă, fiind proprietara a zeci de mii de metri pătraţi, de mare interes imobiliar, în judeţul Ilfov şi în Bucureşti.