Anca Dragu, guvernatorul Băncii Naţionale a Republicii Moldova. Fostul ministru român de Finanţe a primit 58 de voturi
Anca Dragu, a fost desemnată în funcţia de guvernator al Băncii Naţionale a Moldovei (BNM), pentru un mandat de 7 ani, un proiect de hotărâre în acest sens fiind adoptat vineri de Parlamentul Republicii Moldova, cu 58 de voturi, informează MOLDPRES, citată de Agerpres.
De Redactia Observator la 22.12.2023, 17:45UPDATE: Deputaţii au remarcat că Anca Dragu are o experienţă importantă în sectorul financiar-bancar şi în politici publice şi aderare la UE. Aceasta a lucrat mai mult de 15 ani în cadrul Băncii Naţionale a României şi al Fondului Monetar Internaţional şi a fost ministru al Finanţelor Publice în perioada noiembrie 2015 - ianuarie 2017. În 2020 a fost aleasă preşedinte al Senatului României. Anca Dragu este senator USR. Fotoliul de guvernator BNM a rămas vacant joi, după ce Octavian Armaşu a fost revocat din acest post de Legislativ.
„Azi, în plenul Parlamentului, o voi propune pentru funcţia de guvernator al Băncii Naţionale a Moldovei pe Anca Dragu. (…) Am toată încrederea că Anca Dragu va construi o Bancă Naţională a Moldovei independentă şi integră”, a anunţat Igor Grosu, citat de NewsMaker, potrivit News.ro.
Potrivit şefului Legislativului moldovean, Anca Dragu are o experienţă „importantă” în sectorul financiar-bancar şi în politici publice şi de aderare la UE. Oficialul a subliniat că Anca Dragu a lucrat mai mult de 15 ani în cadrul Băncii Naţionale a României şi al Fondului Monetar Internaţional şi a fost ministru al finanţelor publice în Guvernul României. În 2020 a fost aleasă preşedinte al Senatului României.
Guverrnatorul Băncii Naţionale a Republicii Moldova (BNM), Octavian Armaşu, a fost revocat din funcţia de guvernator al BNM în seara zilei de 21 decembrie, în aceeaşi zi în care în plenul Parlamentului au avut loc audieri privind recuperarea banilor furaţi în frauda bancară de un miliard de dolari din perioada 2014-2015.
Deputaţii PAS (partidul de guvernământ la Chişinău) au criticat lipsa de acţiune a guvernatorului BNM pentru recuperarea resurselor financiare furate. În mod special, parlamentarii s-au arătat nemulţumiţi de faptul că Armaşu nu i-a suspendat pe angajaţii BNM care sunt învinuiţi în dosarul „frauda bancară”. La rândul său, Octavian Armaşu a motivat că nu dispune de pârghii pentru a suspenda persoanele respective din funcţie.