Iohannis a promulgat legea privind steagurile unităţilor administrativ-teritoriale
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea care prevede că unităţile administrativ-teritoriale vor putea arbora steaguri proprii, dar două sau mai multe astfel de unităţi nu pot avea steaguri identice
De Redactia Observator la 09.06.2015, 17:02- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea care prevede că unităţile administrativ-teritoriale vor putea arbora steaguri proprii, dar două sau mai multe astfel de unităţi nu pot avea steaguri identice
Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a semnat, marţi, mai multe decrete pentru promulgarea unor legi, între aceste acte normative fiind şi cel privind arborarea şi folosirea de către unităţile administrativ-teritoriale a steagurilor proprii.
Proiectul de lege în acest sens a fost adoptat în 13 mai de Camera Deputaţilor, forul legislativ decizional.
Proiectul privind stabilirea metodologiei de aprobare, arborare şi folosire a steagurilor proprii a unităţilor administrativ - teritoriale a fost iniţiat de mai mulţi parlamentari PSD, printre care Liviu Dragnea şi Victor Ponta, din timpul când UDMR era la guvernare, dar a fost modificat recent în Comisia de administraţie, la propunerea Guvernului, introducându-se prevederea că două sau mai multe unităţi administrativ-teritoriale nu pot avea steaguri proprii identice.
Potrivit textului legislativ, fiecare unitate administrativ-teritorială poate supune aprobării Guvernului steagul propriu şi unic pe baza hotărârii autorităţii deliberative.
Două sau mai multe unităţi administrativ-teritoriale nu pot avea steaguri identice.
Nerespectarea prevederilor prezentei legi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 la 10.000 de lei.
Legea mai prevede că simbolurile şi culoarea steagurilor nu pot aduce atingere simbolurilor naţionale şi nu pot conţine simboluri ale altor state.