Antena LIVE

Klaus Iohannis a promulgat Legea care prevede abrogarea recursului compensatoriu

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a abrogat Legea recursului compensatoriu.

De la 19.12.2019, 11:31
Iohannis a abrogat legea recursului compensatoriu foto Hepta

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a abrogat Legea recursului compensatoriu.

Administraţia prezidenţială a anunţat că preşedintele a semnat joi decretul privind promulgarea Legii de abrogare a Legii nr. 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, de modificare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal (PL-x 281/18.06.2019).

Iohannis a promulgat Legea pentru abrogarea recursului compensatoriu

Klaus Iohannis a semnat astăzi decretul de abrogare al Legii privind recursul compensatoriu.

Abrogarea recursului compensatoriu a fost votată pe 6 decembrie de Camera Deputaţilor, cu vot decizional. S-au înregistrat 272 de voturi pentru şi cinci abţineri, printre cei care s-au abţinut numărându-se şi fostul ministru al Justiţiei, social-democratul Florin Iordache.

După votul din Camera Deputaţilor, Legea a fost apoi trimisă preşedintelui Iohannis pentru a fi promulgată.

Ți-a plăcut acest articol?

Întrebarea zilei
În vacanţa de vară, preferaţi să vă lăsaţi copilul cu rudele sau la grădiniţă?

Las copilul cu rudele

Îl înscriu la grădiniţă

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Emailul pe care trebuie să îl ștergi neapărat dacă l-ai primit. Utilizatorii...
Fanatik.ro
Publicat 07.05.2024
Băutura care are un gust mai bun decât cafeaua. Te trezește instant, dar are la...
Fanatik.ro
Publicat 07.05.2024
Războiul viitorului: U.S. Air Force își construiește o flotă de peste 1.000...
spotmedia.ro
Publicat 07.05.2024
Ce BILEȚEL a lăsat un maturător din Vaslui, în parbrizul mașinii, unui șofer...
Gandul
Publicat 06.05.2024
Ce mâncăm după Paște. De ce să ne ferim de ciorbă, preferata românilor
Adevărul
Publicat 07.05.2024
Eliminare dureroasă pentru echipa galbenă! Chef Sautner a pierdut un concurent...
A1
Publicat 07.05.2024
Horoscopul zilei de 9 mai 2024. Leii construiesc relații noi. Află ce se...
CaTine
Publicat 08.05.2024
Când poți spăla haine după Sărbătorile Pascale. În Săptămâna Luminată...
spynews.ro
Publicat 07.05.2024
„A venit iepurașul!” » Arpad Paszkany, cadou de peste 100.000 de euro pentru...
GSP
Publicat 05.05.2024
Descoperire uimitoare la bordul unei epave vechi de 1.700 de ani. „O delicatesă...
Click.ro
Publicat 07.05.2024
Locul în care timpul e cu 9% mai lent pentru oameni. Ce fenomen ciudat are loc
Useit
Publicat 07.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Cum atragi banii în viața ta. Cât ești de norocos în funcție de data nașterii
Redacţia.ro
Publicat 07.05.2024
Luxul din „palatul de 1 miliard de euro al lui Putin”, filmare cu camera...
libertatea.ro
Publicat 07.05.2024
Tyla a purtat o rochie din nisip adevărat pe covorul roșu de la Met Gala 2024....
ZU
Publicat 07.05.2024
Tort Mozaic. Tort tablă de șah, spectaculos și delicios
Hello taste
Publicat 08.05.2024
Comportamente sexuale la copiii mici: ce este și ce nu este normal
Deparinti
Publicat 07.05.2024
Paradox sau normalitate: De ce a ajuns motorina să fie mai ieftină ca benzina....
ziare.com
Publicat 07.05.2024
Ce scrie presa turcă despre sezonul doi al serialul ”Golden Boy. Dragoste...
Happy
Publicat 08.05.2024
Remedii naturale împotriva sindromului de gură uscată. Cum îl poți ameliora
Medicool
Publicat 08.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024