Iohannis apără valoarea socială și culturală adăugată de toate etniile
Președintele Klaus Iohannis a afirmat în mesajul transmis cu ocazia celor 25 de ani de la reînființarea Uniunii Armenilor din România, că vechimea relațiilor dintre armeni și locuitorii meleagurilor României de astăzi este o punte de conviețuire și o împletire a valorilor culturii, artei și aspirațiilor
De Redactia Observator la 30.09.2015, 15:30- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Președintele Klaus Iohannis a afirmat în mesajul transmis cu ocazia celor 25 de ani de la reînființarea Uniunii Armenilor din România, că vechimea relațiilor dintre armeni și locuitorii meleagurilor României de astăzi este o punte de conviețuire și o împletire a valorilor culturii, artei și aspirațiilor.
"Istoria nu ne-a cruțat, punându-ne deseori în fața unor situații în care singura speranță a stat în credință și în solidaritate", a subliniat șeful statului, care a adăugat că acestea sunt valori fundamentale și astăzi, când, aniversând reînființarea după 1990 a Uniunii Armenilor din România, sunt rememorate momentele dramatice ale comunității armene de la începutul secolului al XX-lea.
"Mi-am propus ca în mandatul meu să salut, să subliniez, să apăr și să popularizez valoarea socială și culturală adăugată de toate etniile ce și-au găsit în decursul istoriei destinul pe teritoriul României. În țara noastră recunoaștem contribuția valoroasă a tuturor comunităților etnice și cultelor legal recunoscute la bogăția diversității noastre culturale. România își poate afirma cu mândrie în plan internațional experiența și expertiza în domeniul dialogului și toleranței. Promovarea identității minorităților este un lucru important, dar vreau să subliniez că valorizarea contribuției minorităților etnice și dialogul intercultural nu sunt practicate în România ca un produs de export. Privesc rolul statului ca generator și nucleu al unui proiect național modern, un proiect prin care toți românii să aibă o șansă autentică în a se împlini prin forțe proprii, pentru că națiunea — comunitatea de interese naționale, dar și locale, etnice, religioase — să-și (re)afirme identitatea și demnitatea", a punctat președintele Iohannis, în mesajul care a fost citit în cadrul ceremoniei aniversare de consilierul prezidențial Sergiu Nistor.
Șeful statului a arătat că vede minoritățile "ca o punte între România și țările vecine" și a chemat "la asumarea conviețuirii istorice și a dialogului intercultural ca un tezaur constitutiv pe care e clădită societatea contemporană".
"Proiectele minorităților, inclusiv cele ale armenilor, sunt parte a proiectului național, valorile grupurilor etnice ori religioase sunt și valorile națiunii. În curând vom celebra 100 de ani de unitate și modernitate a statului român. Succesiv, în 2019, România își va asuma pentru prima dată președinția Uniunii Europene. Aceste două momente, într-o simbolică succesiune alăturate, ne spun că destinul României moderne este direct, indisolubil legat de misiunea și apartenența sa europeană. Pe acest drum vă chem să pășim cu încredere împreună", a mai transmis Klaus Iohannis în mesaj.
Sursa: AGERPRES