Preşedintele Iohannis: noul premier al României este Ludovic Orban
Klaus Iohannis l-a desemnat pe Ludovic Orban noul premier care va prelua atribuţiile Executivului condus de Viorica Dăncilă. Noul Prim-ministru, care e șeful PNL, are la dispoziţie 10 zile pentru a prezenta Parlamentului lista cu noii miniştri.
De Cristian Ionescu la 15.10.2019, 17:11Klaus Iohannis l-a desemnat pe Ludovic Orban noul premier care va prelua atribuţiile Executivului condus de Viorica Dăncilă. Noul Prim-ministru, care e șeful PNL, are la dispoziţie 10 zile pentru a prezenta Parlamentului lista cu noii miniştri.
Ora 17.00: ”Așadar, am decis să îl desemnez următorul prim ministru al României în persoana domnului Ludovic Orban, Președintele Partidului Național Liberal, președintele celui mai mare partid din opoziție, promotorul moțiunii de cenzură”, a anunțat Klaus Iohannis, într-o conferință de presă la Cotroceni.
Preşedintele Iohannis a promis că va anunţa "până marţi" numele noului premier al României.
UPDATE 13.32. Klaus Iohannis va susţine la ora 17.00 o conferinţă de presă în cadrul căreia va anunţa numele noului premier al Românei.
Ce vor partidele care au fost la consultări cu preşedintele Iohannis
USR: - Alegeri anticipate
- legea privind alegerile pentru primari în două tururi
- votarea iniţiativei "fara penali în funcţii publice"
- consultarea Parlamentului pentru poziţia de Comisar European
- desfiinţarea recursului compensatoriu
ALDE: - cere păstrarea Secţiei Speciale pentru investigarea infracțiunilor din justiție
- susţine ideea unui "guvern monocolor" format din reprezentanţii PNL
- exclude acordarea susţinerii unui guvern din care să facă parte Traian Băsescu
PMP - cere revenirea la alegerea primarilor în două tururi
- necesitatea de a reduce numărul de parlamentari la 300
- înfiinţarea unui minister pentru relaţia cu Republica Moldova
Pro România - nu va susţine un guvern integral PNL
- nu votează un guvern care include PMP
UDMR - nu vrea schimbarea legii cu alegerea primarilor
- cere ca viitorul Executiv să nu guverneze prin ordonanţe de urgenţă
Numele noului premier, anunţat de Klaus Iohannis
Preşedintele Iohannis a promis că va anunţat astăzi numele noului premier al României. El a anunţat deja că noul Executiv va fi format din membrii noului Guvern vor face parte din PNL sau în jurul acestui partid. PNL a anunţat că propunerea de premier este Ludovic Orban, acest anunţ fiind confirmat şi de liderul partidului.
La sfârşitul săptămânii trecute, Iohannis s-a consultat cu partidele parlamentare în privinţa noului Guvern, ia la sfârşitul discuţiilor a precizat că va anunţa numele premierului până marţi, 15 octombrie 2019.