Iordache, mesaj dur pentru Kovesi: 'Codruţa, go home! E foarte clar că preşedintele e obligat să o revoce'
Deputatul PSD Florin Iordache a spus că preşedintele Klaus Iohannis este obligat să o revoce pe Laura Coduţa Kovesi din funcţia de procuror-şef al DNA printr-un decret. El afirmă, în urma deciziei de miercuri a Curţii: “Codruţa, go home”.
De Redactia Observator la 30.05.2018, 18:39Preşedintele Comisiei speciale pentru modificare legilor justiţiei, deputatul PSD Florin Iordache a spus că preşedintele Klaus Iohannis este obligat să o revoce pe Laura Coduţa Kovesi din funcţia de procuror-şef al DNA printr-un decret. El afirmă, în urma deciziei de miercuri a Curţii: “Codruţa, go home”.
“Aşteptăm motivarea deciziei CCR. Din ce am citit în comunicat, e foarte clar că preşedintele este obligat să o revoce printr-un decret. Sintetic, în urma deciziei de astăzi, în trei cuvinte, Coduţa, go home! (n.trad – Coduţa, du-te acasă) Cred că decizia este clară şi de aici încolo cred că se stabilesc şi principiul potrivit căruia ministrul propune şi propunerile pe care le face trebuie ţinut cont”, a declarat Florin Iordache.
Acesta a mai spus că sunt decizii al CCR care plac şi decizii care nu plac, dar cea privind constatarea conflictului dintre Guvern şi Preşedinţie a plăcut
"Au fost astăzi decizii al Curţii care ne-au plăcut, cum este aceasta, au fost şi decizii care nu ne-au plăcut, dar vrem nu vrem, deciziile trebuie respectate", a mai spus el.
Întrebat ce vor face cei din majoritatea PSD-ALDE dacă preşedintele va refuza revocarea, Iordache a susţinut: "Preşedintele României va citi foarte bine decizia şi în funcţie de această decizie va proceda în consecinţă".
Curtea Constituţională a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între ministrul Justiţiei şi preşedintele Klaus Iohannis, generat de refuzul şefului statului de a da curs propunerii de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kövesi. CCR arată că, pentru soluţionarea acestui conflict, preşedintele urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al DNA.
Sursa: News.ro