Klaus Iohannis i-a întors spatele lui Viktor Orban. Reacţia premierului maghiar
Preşedintele Klaus Iohannis a ajuns joi la Budapesta pentru summitul Comunităţii Politice Europene. La sosire a avut loc un moment controversat. După ce a coborât de maşină, şeful statului i-a întors spatele lui Viktor Orban. Nu este clar dacă gestul a fost unul intenţionat sau a avut loc un incident vestimentar.
De Redactia Observator la 07.11.2024, 15:40Imaginile oficiale arată cum preşedintele Klaus Iohannis coboară din maşină cu privirea în jos şi în loc să meargă spre Viktor Orban care îl aştepta la câţiva metri, se întoarce cu spatele către premierul maghiar. Se îndreaptă către o consilieră şi îşi aranjează sacoul de mai multe ori.
În tot acest timp Viktor Orban pare amuzat de moment. Ulterior cei doi îşi dau mâna, se salută şi îşi zâmbesc, apoi se îndreaptă spre zona oficială unde fac fotografiile de sosire. Se saluta din nou şi un schimb scurt de cuvinte, moment în care preşedintele trage iar de sacou. Orban pare să-i transmită "mulţumesc" în limba engleză.
Pe reţelele de socializare ungurii au interpretat gestul lui Iohannis ca fiind unul intenţionat. "Președintele României Klaus Iohannis nu a părut interesat de primirea premierului Viktor Orban la summit-ul CPE. Orban a reacționat cu un zâmbet, dar părea stânjenit", a scris un activist maghiar pe platforma X.
Orban i-a ironizat pe ungurii care cred că în România se trăiește mai bine
- Doar Klaus Iohannis poate primi "Palatul Împăratului" de pe Aviatorilor, renovat cu 2,6 milioane de euro. Guvernul...
- Iohannis şi Ciolacu îl felicită pe Trump pentru victorie. "Aşteptăm cu nerăbdare o colaborare fructuoasă!"
- Iohannis: Felicitări, preşedintelui-ales Donald Trump, pentru victorie! România este un aliat strategic puternic...
Criticat din cauza economiei, Viktor Orban i-a ironizat luni pe cei care cred că în România se trăiește mai bine decât în Ungaria. "Oricine susține că românii o duc mai bine decât noi ar trebui să se mute acolo", a spus el.
"Astăzi, mă aflu la Budapesta la Summitul EPC pentru a face schimb de opinii cu colegii lideri cu privire la provocarea de securitate din Europa şi din întreaga lume şi despre cum să aprofundăm şi mai mult dialogul şi cooperarea pe teme precum migraţia, securitatea economică şi conectivitatea", a scris Klaus Iohannis, pe platforma X.
Iohannis, la sumitul Comunităţii Politice Europene
Comunitatea Politică Europeană reprezintă un format de tip interguvernamental de dialog politic între statele europene, cu scopul cooperării pe teme de interes comun, în vederea consolidării securităţii şi stabilităţii pe continentul european.
Summitul CPE de la Budapesta va cuprinde o sesiune plenară, în care discuţiile se vor concentra pe provocările de securitate la adresa Europei, cu accent pe situaţia din Ucraina, şi mese rotunde în cadrul cărora liderii vor aborda teme specifice de interes comun, precum migraţia şi securitatea economică.
"În cadrul dezbaterilor, preşedintele Klaus Iohannis va reitera necesitatea unei poziţii unite şi ferme a liderilor în ceea ce priveşte situaţia de securitate din regiune, precum şi continuarea sprijinului pentru suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a Ucrainei, în contextul războiului de agresiune al Rusiei", a anunţat Administraţia Prezidenţială.
Iohannis va mai participa la o masă rotundă în care se vor dezbate aspecte legate de migraţie, prilej în care va pleda pentru identificarea de soluţii la nivel european în domeniul gestionării migraţiei ilegale, pe termen scurt, dar şi printr-o abordare mai cuprinzătoare pe termen lung, care să permită o mai mare coeziune şi eficienţă la nivel european în abordarea acestui fenomen.