Klaus Iohannis l-a primit la Cotroceni pe preşedintele Lituaniei: Războiul a generat cea mai gravă criză de securitate din ultimele decenii
Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, vineri, la Palatul Cotroceni, pe preşedintele Lituaniei, Gitanas Nausėda, principalul punct de discuţie fiind situaţia din Ucraina.
De Redactia Observator la 06.05.2022, 12:53"Avem o relație bilaterală foarte bună și am mulțumit domnului președinte pentru susținerea constantă a Lituaniei pentru obiectivele strategice ale României, precum aderarea la spațiul Schengen, respectiv la OCDE.
Schimburile comerciale bilaterale sunt în creștere, avem potențial și trebuie să facem eforturi suplimentare, inclusiv din perspectiva investițiilor reciproce.
Avem o cooperare eficientă în domenii precum apărarea, afacerile interne și cercetarea și putem extinde această cooperare și în alte domenii sectoriale, precum tehnologiile inovative sau securitatea energetică", a declarat Klaus Iohannis, la Cotroceni.
Principala temă de discuție între cei doi șefi de stat a fost "războiul Federației Ruse împotriva Ucrainei, care a generat cea mai gravă criză de securitate din ultimele decenii, cu implicații multiple.
- Iohannis: Nu avem informaţii că Republica Moldova ar fi ameninţată din punct de vedere militar
- România susţine interzicerea importului de petrol rusesc. Iohannis: Guvernul lucrează la soluţii sustenabile care...
- Klaus Iohannis cere mai multă presiune pe Rusia: ”Am discutat necesitatea unor noi sancțiuni. Toate crimele de...
Am discutat modalitățile concrete în care putem sprijini, cât mai eficient, refugiații care au fugit din calea războiului, evidențiind eforturile complexe ale României, inclusiv hub-ul umanitar de la Suceava. Am reiterat de asemenea faptul că România sprijină o anchetă amănunțită a Curții Penale Internaționale cu privire la toate crimele de război comise de trupele ruse.
În ceea ce privește negocierile dintre Ucraina și Rusia, acestea ar trebui să aibă ca rezultat restabilirea integrității teritoriale a Ucrainei, singura variantă acceptabilă fiind o soluție conformă dreptului internațional și intereselor de securitate euroatlantică", spune șeful statului.
România sprijină ancheta Curții Penale Internaționale cu privire la crimele de război
"Așa cum am mai spus, România susține consolidarea ansamblului de sancțiuni adoptate la adresa Rusiei și am pledat pentru continuarea coordonării cu partenerii și aliații noștri, în această direcție.
Am evidențiat, totodată, în cadrul discuțiilor noastre, faptul că Republica Moldova are nevoie de asistență financiară directă substanțială, atât pentru gestionarea afluxului de refugiați cu care se confruntă, cât și pentru a-și consolida securitatea energetică, finanțele publice și pentru a implementa reformele ambițioase pe care le-a asumat.
România va găzdui la București, împreună cu Germania și Franța, cea de-a doua ediție a Conferinței Platformei de Sprijin pentru Moldova, pentru a dezvolta angajamentele deja luate de statele participante, și am invitat Lituania să se implice.
Am discutat cu Președintele Nausėda și despre situația actuală de securitate regională, reiterând necesitatea întăririi posturii de descurajare și apărare a NATO pe termen lung pe Flancul Estic, în special la Marea Neagră.
Este evidentă importanța implementării deciziilor Summitului extraordinar al NATO din 24 martie, țara noastră acționând pentru crearea, cât de rapid posibil, a Grupului de Luptă aici, în România.
Am reiterat, totodată, decizia României de a relua în 2023 participarea la misiunea de poliție aeriană NATO în zona baltică, baza pentru executarea misiunilor urmând să fie în Lituania. Această măsură reprezintă o contribuție responsabilă a României la întărirea securității colective aliate și o dovadă de solidaritate cu statele din această regiune", mai spune președintele Iohannis.
Sprijin pentru Republica Moldova
Președintele Klaus Iohannis a mai declarat că România sprijină pe deplin integrarea Republicii Moldova, Ucrainei și Georgiei în UE.
"În ceea ce privește tematica energetică, România și Lituania susțin eliminarea dependenței energetice a Uniunii. O preocupare comună este și atenuarea impactului prețurilor ridicate la energie asupra consumatorilor și vom continua dialogul referitor la măsurile necesare pentru protejarea cetățenilor europeni.
Am discutat și despre valoarea adăugată a formatelor regionale la care participă România și Lituania. Trebuie să aprofundăm cooperarea în formatul București 9, care, în actualul context de securitate, își dovedește, mai mult ca niciodată, valoarea, iar Summitul B9 pe care îl voi găzdui la București, în iunie, va oferi oportunitatea întăririi coordonării în pregătirea Summitului NATO de la Madrid.
În egală măsură, am evidențiat că Inițiativa celor Trei Mări are implicații strategice multiple: are potențialul evident de a întări securitatea energetică, de a dezvolta infrastructura de transport, inclusiv sub aspectul mobilității militare, dar și de a spori securitatea cibernetică. În context, am reiterat importanța pe care România o acordă realizării proiectelor de interconectare Rail2Sea și Via Carpathia", a conchis şeful statului.