Klaus Iohannis a anunţat că nu o va numi pe Adina Florea la DNA
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat astăzi, referindu-se la numirea Adinei Florea la conducerea DNA, că există un aviz negativ de la CSM, care trebuie să dea de gândit şi a avertizat că nu va accepta să facem paşi înapoi în lupta anticorupţie.
De Redactia Observator la 18.10.2018, 11:07Preşedintele Klaus Iohannis a declarat astăzi, referindu-se la numirea Adinei Florea la conducerea DNA, că există un aviz negativ de la CSM, care trebuie să dea de gândit şi a avertizat că nu va accepta să facem paşi înapoi în lupta anticorupţie.
"România nu poate face paşi înapoi în lupta anticoruptie, este inadmisibil. Nu voi accepta nicodată aşa ceva. Pentru asta, este nevoie în fruntea DNA de o persoană independentă, care să îşi asume această luptă împotriva corupţiei", a declarat Iohannis.
El a spus că sunt probleme grave şi în modul în care se aplică procedurile privind această numire, având în vedere avizul negativ al CSM, care conţine lucruri foarte grave.
"Apar probleme grave în felul in care se aplica procedurile. Avem un aviz negativ de la CSM care conţine lucruri foarte grave care trebuie să ne dea de gândit. Am cerut departamentului de resort să verifice legalitatea acestei propuneri, dar nu voi accepta nimic care reprezintă un pas înapoi în lupta anticorupţie", a adăugat şeful statului.
Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a anunţat, luni, că a transmis preşedintelui Klaus Iohannis propunerea de numire a Adinei Florea în funcţia de procuror-şef la Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în condiţiile unui aviz negativ al CSM pe această numire, potrivit news.ro.
Luni seară, Toader a susţinut că legea nu îl obligă să facă altă propunere pentru funcţia de procuror-şef al DNA, dacă preşedintele refuză numirea Adinei Florea.