Antena LIVE

Curs valutar

Klaus Iohannis îi retrage decoraţia lui Adrian Năstase şi tururor celor care au condamnări penale

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, astăzi, că îi va retrage decoaraţia lui Adrian Năstase, dar şi tuturor celor care au condamnări penale.

De la 10.12.2019, 15:42
WhatsApp
Klaus Iohannis a anunát că îi retrage decoraţia lui Adrian Năstase Hepta

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, astăzi, că îi va retrage decoaraţia lui Adrian Năstase, dar şi tuturor celor care au condamnări penale.

Klaus Iohannis a fost întrebat, astăzi, cu ocazia unui eveniment în cadrul căruia l-a decorat pe fostul ambasador al SUA la Bucureşti, Hans Klemm, dacă după controversa legată de invitarea lui Adrian Năstase la recepţia de Ziua Naţională ia în calcul retragerea decoraţiei acestuia.

"Da, şi pot să vă spun chiar că am decis să retrag toate decoraţiile tuturor celor care au condamnări penale şi se încadrează în prevederile legii care prevede procedura de retragere a ordinelor naţionale. Am demarat efectiv această acţiune şi ea va fi finalizată în foarte scurt timp şi veţi primi prin intermediul Departamentului Comunicare exact lista decretele lor prin care retrag aceste ordine", a răspuns preşedintele, potrivit news.ro.

Fostul premier Adrian Năstase, care a ispăşit o condamnare la închisoare, a participat la recepţia de 1 Decembrie organizată la Palatul Cotroceni.

Năstase a primit invitaţia în virtutea faptului că a fost decorat în 2002, cu ordinul "Steaua României în grad de Mare Cruce".

Alin Tarnovschi
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024