Legile Justiţiei: Deputaţii îşi vor da votul final pe organizarea judiciară şi funcţionarea CSM
Deputaţii îşi dau votul final pe legile justiţiei privind organizarea judiciară şi funcţionarea CSM.
De Redactia Observator la 12.12.2017, 14:36Comitetul liderilor a decis să introducă pe ordinea de zi a plenului camerei Deputaţilor de miercuri celelalte două legi ale Justiţiei - 304/2004 privind organizarea judiciară şi 317/2004 privind funcţionarea CSM - pentru dezbatere şi vot final.
Anterior dezbaterii celor două acte normative, va fi supus votului plenului modificarea propusă de Florin Iordache la regulamentul Camerei Deputaţilor, astfel încât, în plen, după epuizarea timpului alocat dezbaterilor, amendamentele admise se supun votului la pachet, iar cele respinse doar în unele cazuri.
Potrivit deciziei luate de comitetul liderilor grupurilor parlamentare, primul punct de pe ordinea de zi de miercuri a Camerei Deputaţilor va fi modificarea regulamentului, astfel încât, în plen, după epuizarea timpului alocat dezbaterilor, amendamentele admise se supun votului la pachet, iar cele respinse doar în unele cazuri.
Comisia de regulament a adoptat luni un raport de respingere a iniţiativei deputatului PSD Florin Iordache, dar în plen propunerea acestuia cel mai probabil va fi adoptată.
După ce va fi votată modificarea regulamentului, deputaţii vor începe dezbaterile pe legile 304/2004 privind organizarea judiciară şi 317/2004 privind funcţionarea CSM.
Senatul este cameră decizională pentru toate cele trei legi ale Justiţiei.
Sursa: News.ro