Antena LIVE

Curs valutar

Lia Olguţa Vasilescu: Legea salarizării unitare va fi transmisă Parlamentului în luna iunie

"Termenul este trimestrul al doilea al acestui an. Din luna aprilie-mai noi trebuie să o avem deja în curs de finalizare, ca maxim în luna iunie să intrăm cu ea în Parlament", a spus ea, după o şedinţă a Comisiei de muncă a Camerei Deputaţilor.

De la 16.01.2017, 17:35
WhatsApp

"Termenul este trimestrul al doilea al acestui an. Din luna aprilie-mai noi trebuie să o avem deja în curs de finalizare, ca maxim în luna iunie să intrăm cu ea în Parlament", a spus ea, după o şedinţă a Comisiei de muncă a Camerei Deputaţilor.

Ministrul a precizat că au loc în acest moment discuţii între ministere, instituţiile urmând să desemneze câte o persoană pentru a prezenta punctele de vedere. O problemă, potrivit Olguţei Vasilescu, este că unele categorii de bugetari au fost desfiinţate, faţă de proiectul lăsat la Ministerul Muncii, iar aceste lucruri trebuie verificate.

În urma acestor discuţii, vor urma negocieri şi cu partenerii sociali. Lia Olguţa Vasilescu a afirmat că raportul avut în vedere între cel mai mic şi cel mai mare salariu de la stat, va fi de 1 la 13. Conform celei mai recente variante a legii salarizării unitare, obţinută de Profit.ro şi datând din perioada Guvernului Cioloş, preşedintele României va fi salarizat lunar cu 21.540 lei, prim-ministrul şi liderii celor două Camere parlamentare vor fi remuneraţi cu 21.200 lei, un prefect va fi salarizat cu 11.805 lei - 12.808 lei, în timp ce un salariul unui profesor va porni de la 1.864 lei şi va putea ajunge la 4.349 lei. Miniştrii vor încasa 19.055 lei, senatorii şi deputaţii vor primi lunar 18.000 lei, iar salariile pentru primari vor porni de la 19.055 lei (ca şi în cazul miniştrilor) şi vor scădea până la 6.543 lei (pentru primari de localităţi cu până la 1.500 de locuitori).

În educaţie, un rector va primi lunar între 9.168 lei şi 10.550 lei (în funcţie de gradul didactic), un profesor universitar va avea între 3.618 lei şi 7.282 lei (în funcţie de grad şi vechime). În sistemul preuniversitar, învăţătorii şi educatorii cu o vechime de peste 30 de ani vor avea o majorare a salariului de bază cu 7,5%. Conform proiectului, un medic primar va avea între 5.148 lei şi 6.410 lei, un medic specialist - între 3.807 lei şi 4.740 lei, iar un medic simplu, între 2.814 lei şi 3.504 lei, iar un medic în primul an de rezidenţiat va avea între 2579 de lei - 3211 lei. Un agent de poliţie va avea lunar 1.686 lei, iar un chestor principal va încasa până la 5.848 lei, în timp ce un preot va încasa lunar între 1.816 lei brut (debutant) şi 2.544 lei, mult sub Patriarhul Bisericii Ortodoxe, remunerat lunar cu 21.200 lei, ca şi şeful Guvernului. Un judecător stagiar va pleca de la 6.362 lei, dar va putea ajunge în timp, la o vechime de peste 20 de ani, la 12.582 lei, scrie news.ro

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

lia olguta vasilescu ministerul muncii legea salarizarii observator antena1 stirile antena1
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Leguma din România pentru care străinii ar putea sta la coadă. A fost...
Fanatik.ro
Publicat 23.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Cum vede alegerile MEDICUL român din Franța DECORAT de Macron. ”Țara...
Gandul
Publicat 23.11.2024
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din...
Adevărul
Publicat 23.11.2024
Cel mai scump obiect din garderoba Iulianei Pepene. Câți bani a dat...
A1
Publicat 22.11.2024
Horoscopul zilei de 24 noiembrie 2024. Balanțele au parte de o perioadă...
CaTine
Publicat 23.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cum folosesc hackerii scrisorile fizice pentru atacurile cibernetice. Strategia de...
Useit
Publicat 23.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Cine a ucis-o pe Cristina? Dosarul de crimă în care e implicat fiul unui...
libertatea.ro
Publicat 23.11.2024
Lady Gaga va lansa albumul „LG7” în 2025. Prima piesă de pe acest proiect...
ZU
Publicat 23.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Cum să devii cea mai bună bunică din lume. Activitățile care te pot apropria...
Deparinti
Publicat 23.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Legătura dintre acnee și sindromul ovarelor polichistice. Cum îți poate afecta...
Medicool
Publicat 23.11.2024