Livia Stanciu: "Există încă politicieni care îşi doresc o justiţie controlată"
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu, a declarat, miercuri, că există încă politicieni care îşi doresc o justiţie controlată, subliniind că trebuie făcut un "front comun" împotriva unui astfel de fenomen.
De Redactia Observator la 06.01.2016, 16:09Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu, a declarat, miercuri, că există încă politicieni care îşi doresc o justiţie controlată, subliniind că trebuie făcut un "front comun" împotriva unui astfel de fenomen.
"Nu trebuie să ne lase indiferenţi, dimpotrivă, probabil că sigur mai există încă politicieni care îşi doresc o justiţie controlată şi atunci noi trebuie, aici, cu toţii, să facem un front comun împotriva unui astfel de fenomen. Ştim foarte bine că presiuni asupra justiţiei se pot face nu numai prin acele vorbe, prin atacurile la adresa magistraţilor, ci şi chiar prin încercări de modificarea a unor legi de organizare şi funcţionare a sistemului judiciar. Atunci, cu atât mai mult trebuie ca întreg sistemul judiciar cu privire la aceste aspecte să adopte o atitudine extrem de responsabilă vizavi de modalitatea în care regândim modificarea unor dispoziţii din aceste legi", a declarat Livia Stanciu, la şedinţa Plenului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) de miercuri, în cadrul căreia s-a prezentat Raportul de activitate pe 2015 a Consiliului.
Preşedintele (ÎCCJ) a subliniat şi că există în prezent, în sistem, o serie de provocări, de vulnerabilităţi fundamentale, care se impun a fi analizate, depăşite şi rezolvate în perioada imediat următoare.
"O vulnerabilitate majoră o reprezintă faptul că am asistat şi asistăm încă la atacuri dure, de multe ori extrem de dure la adresa magiatraţilor care au instrumentat dosare extrem de importante, atacuri prin care nu s-a urmărit altceva decât decredibilizarea acelor magistraţi, decredibilizarea activităţii profesioniste desfăşurate de către acei colegi, pentru a se pune eventual sub semnul întrebării onestitatea sau corectitudinea acelor colegi. Aceste atacuri nu au făcut decât să ne decredibilizeze ca ţară" , a mai spus Livia Stanciu.
Preşedintele ICCJ a arătat că CSM a dovedit în 2015 "toleranţă zero" faţă de atacurile la adresa independenţei sistemului judiciar şi a luat atitudine faţă de aceste atacuri.
Judecătorul Horaţius Dumbravă, membru al CSM, a precizat şi el că în anul 2014 au fost 12 atacuri la independenţa justiţiei, iar anul trecut numărul acestora aproape s-a dublat.
"Au fost 12 atacuri la independenţa justiţiei în anul 2014, respectiv 12, din care şase la judecători. Au fost 28 de atacuri la magistraţi în 2015, (...)12 la judecători şi 16 la procurori", a spus Dumbravă.
Sursa: mediafax,ro