M10 a decis să adere la Alianța Conservatorilor și Reformiștilor Europeni
Partidul M10 a decis să adere la Alianța Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (AECR), președintele formațiunii, Monica Macovei, activând deja în grupul reformist și conservator din Parlamentul European.
De Redactia Observator la 17.11.2015, 14:22Partidul M10 a decis să adere la Alianța Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (AECR), președintele formațiunii, Monica Macovei, activând deja în grupul reformist și conservator din Parlamentul European, se arată într-un comunicat transmis marți AGERPRES.
"Candidatura a fost susținută de Adrian Papahagi, membru în Comitetul de Inițiativă Națională, la summitul AECR din Tunis (13 — 14 noiembrie). Precizăm că Monica Macovei, președintele M10, activează deja în grupul reformist și conservator, al treilea ca importanță și primul ca dinamică a creșterii în Parlamentul European", precizează sursa citată.
Potrivit comunicatului, AECR cuprinde, printre altele, Partidul Conservator din Marea Britanie și Partidul Lege și Dreptate, care a câștigat alegerile prezidențiale și parlamentare în Polonia.
"Ca să conservi ce e valoros — tradiția, limba, credința, identitatea națională, un anume stil de viață — este nevoie de reforme. Conservatorii sunt prin definiție reformiști. Ei se opun anchilozării, etatismului, excesului de taxe și reglementări. M10 și AECR militează împreună pentru libertate economică, debirocratizare, mai multă democrație și reformarea instituțiilor europene, pentru creșterea eficienței și scăderea cheltuielilor. M10 și AECR vor păstrarea tradițiilor continentului european", argumentează M10 opțiunea de a adera la AECR.
Conform comunicatului, Summitul din Tunisia a avut menirea de a susține cultura libertății, moderația și reformismul în lumea musulmană, pentru a contracara terorismul islamic.
Sursa: agerpres.ro