Mihai-Răzvan Ungureanu nu a mai fost audiat, în Comisia parlamentară de control SIE, din cauza lipsei cvorumului
Mihai-Răzvan Ungureanu nu a mai fost audiat marți, în Comisia parlamentară de control SIE, din cauza lipsei cvorumului
De Redactia Observator la 30.06.2015, 12:37Mihai-Răzvan Ungureanu nu a mai fost audiat marți, în Comisia parlamentară de control SIE, din cauza lipsei cvorumului
Președintele Comisiei, Mihăiță Calimente, a declarat că Ungureanu nu a fost audiat, deoarece "colegii de la PSD au refuzat să-și îndeplinească calitatea de parlamentari și să se prezinte la comisie".
"În consecință, am constatat că nu s-a întrunit cvorumul. Am alcătuit câte o adresă către Biroul permanent al Camerei Deputaților și al Senatului, pentru că este o comisie mixtă, și la ora 17,00, în plen, vom hotărî ce se întâmplă mai departe. Eu presupun că vom cere plenului, care este suveran, să ia la cunoștință că nu s-au prezentat colegii noștri, să procedeze ca atare și eu consider că se poate trece la vot, pentru că oricum acest aviz este consultativ", a afirmat Calimente.
Cât privește refuzul parlamentarilor social-democrați de a se prezenta la ședință, el a spus că s-a vorbit cu doi dintre ei, chiar înainte de ședință.
"Cu unul dintre ei am vorbit chiar înainte de ședință și mi-a promis că vine, un altul a fost sunat la telefon și a spus că nu poate să vină, amândoi sunt în clădire — domnul Weber (n.r. — Mihai Weber) și domnul Căprar (n.r. — Dorel Căprar) au promis că vin. Refuză să-și îndeplinească calitatea de parlamentar, să-și reprezinte cetățenii care i-au trimis în Parlament", a arătat Calimente.
În opinia sa, la plen, lucrurile vor evolua în mod normal și "MRU va primi votul de care are nevoie ca să fie numit director la SIE".
Cât privește poziția lui Mihai-Răzvan Ungureanu față de lipsa de cvorum în cadrul comisiei, Calimente a spus că acesta se aștepta la o astfel de situație, "mai ales că și la plen se va repeta situația, cei de la PSD nu vor fi prezenți, sau poate că vor fi prezenți câțiva dintre ei".
Președintele Comisiei parlamentare de control SIE a admis că, dacă nu va fi cvorum la ședința Camerelor reunite ale Parlamentului, "lucrurile se schimbă" și numirea nu poate fi făcută.
El a mai apreciat că parlamentarii liberali vor reuși să asigure cvorumul de ședință.
Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului este convocat marți, la ora 17.00, pentru a vota nominalizarea lui Mihai-Răzvan Ungureanu pentru funcția de director al Serviciului de Informații Externe (SIE).