Mircea Băsescu va ataca sentința dată de Tribunalul Constanța
Mircea Băsescu, fratele fostului președinte Traian Băsescu, s-a declarat surprins de sentința de condamnare la patru ani de închisoare cu executare pronunțată vineri dimineață, în primă instanță, de Tribunalul Constanța, în dosarul în care sunt implicați membrii familiei lui Bercea Mondial
De Redactia Observator la 08.01.2016, 10:07Mircea Băsescu, fratele fostului președinte Traian Băsescu, s-a declarat surprins de sentința de condamnare la patru ani de închisoare cu executare pronunțată vineri dimineață, în primă instanță, de Tribunalul Constanța, în dosarul în care sunt implicați membrii familiei lui Bercea Mondial
"Mărturisesc că mă surprinde decizia în primă instanță a judecătorilor de la Tribunalul Constanța, dar asta este. E o sentință pronunțată de instanță și o respectăm și evident o vom ataca cu apel la instanța superioară. În rest, efectiv sunt stupefiat pentru că Bercea și familia lui nu a spus niciodată, pe parcursul anchetelor și al audierilor în instanță, că mi-a dat mie banii, ci lui Marian Căpățână. Căpățână, la rândul lui a recunoscut într-o primă parte a procesului că a primit banii. Câți bani au fost nu a reieșit niciodată clar din declarațiile familiei Bercea. Când s-a vorbit despre 600. 000 de dolari, când 700. 000 sau chiar un milion de dolari. Apoi Căpățână și-a schimbat declarația și am ajuns acum eu să fiu condamnat pentru trafic de influență. Este o sentință pe care o voi ataca, dar nu pot în cugetul meu să fiu împăcat și să spun că s-a făcut dreptate, după cum am arătat", a declarat Mircea Băsescu în exclusivitate pentru AGERPRES.
Magistrații Tribunalului Constanța au decis, vineri, condamnarea lui Mircea Băsescu la 4 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență și a lui Marian Căpățână la 3 ani de detenție pentru complicitate la trafic de influență, în dosarul în care sunt implicați membrii familiei lui Bercea Mondial.