Antena LIVE

Curs valutar

Moţiune simplă împotriva ministrului Educaţiei, Valentin Popa, depusă de liberali

O moţiunea simplă împotriva ministrului Educaţiei, Valentin Popa, a fost depusă la Camera Deputaţilor de către parlamentarii liberali.

De la 28.02.2018, 11:50
WhatsApp

O moţiunea simplă împotriva ministrului Educaţiei, Valentin Popa, a fost depusă la Camera Deputaţilor de către parlamentarii liberali.

PNL a depus, în Camera Deputaţilor, o moţiune simplă împotriva ministrului Educaţiei, Valentin Popa, prin care i se reproşează, printre altele, întârzierile la plata salariilor şi lipsa banilor, situaţie care poate duce la demisii, comasări şi închideri de şcoli.

„De două luni de zile, salariile profesorilor întârzie la plată. Ştiţi foarte bine din ce cauză s-a întâmplat acest lucru: aţi descentralizat sistemul plăţii prin mai multă centralizare; acum nu se mai dau banii prin autorităţile locale, ci direct prin Minister. În luna ianuarie, profesorii au aşteptat salariile în data de 5 şi au venit după ziua de 15, iar luna aceasta, din cauza încurcăturilor fiscale şi a blocării programului contabil, EduSal, lefurile au fost procesate după data de 15. Sunt categorii de profesori care vor aştepta banii şi două săptămâni. Aţi umilit profesorii fără jenă. Le-aţi arătat <<cine este jupânul>>! Bravo, PSD!”, se arată în textul moţiunii iniţiată de liberali.

De asemenea, liberalii susţin că PSD ţine învăţământul în sărăcie, iar alocarea a 6% din PIB pentru Educaţie reprezintă „o pură utopie”.

„Să nu uităm că PSD ţine învăţământul în sărăcie, permanent subfinanţat şi fără resurse suficiente, pentru că angajamentul ca şcoala să primească 6% din PIB a fost o pură utopie. Tot ce a adus PSD în sistem au fost decizii care s-au dovedit greşite şi profund dăunătoare şcolii ca întreg. Iată câteva exemple care au marcat ultimii 28 de ani: concursurile pentru ocuparea posturilor de directori şi inspectori şcolari au fost viciate şi politizate; Bacalaureatul a fost forma de evaluare care s-a schimbat cel mai des, în funcţie de interesele politice ale PSD; au fost desfiinţate şcolile profesionale; manualele şcolare au lipsit de pe băncile elevilor exclusiv din neglijenţa miniştrilor; iar diplomele absolvenţilor de orice formă de învăţământ au devenit din ce în ce mai golite de conţinut”, mai spune textul.

PNL susţine şi că “un manual unic, tipărit la o editură unică, ar însemna o traiectorie unică a elevilor, o uniformizare şi îngrădire a posibilităţilor de dezvoltare a copiilor în funcţie de nevoile, înclinaţiile şi aspiraţiile acestora".

"Trebuie să păstrăm dreptul profesorilor de a alege manualul şi modul de predare. Profesorul trebuie să devină cel mai important în actul de predare, nu manualul. Concurenţa dintre edituri şi autori stimulează, în mod cert, calitatea manualelor şi apariţia de noi produse competitive. România trebuie să recupereze decalajele educaţionale faţă de celelalte ţări europene, iar soluţia unei edituri şi a unui manual unic, nu poate decât să fie una de avarie pentru ţări cu un regim totalitar sau ţări cu grave probleme economice sau conflicte armate. România nu este nici în război şi nici în criză economică. Singurul război este cel declarat de PSD mediului de afaceri, băncilor, companiilor străine şi liberei iniţiative. Or, ceea ce au făcut cu legea manualului unic şi a editurii unice este un monopol. Monopolul este antidemocratic şi anti-progres”, afirmă liberalii.

Sursa: News.ro

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii să lucreze încă din facultate?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Prețul uriaș cu care a fost scos la vânzare un apartament de 51 mp din Cluj:...
Fanatik.ro
Publicat 26.11.2024
Fenomenul Georgescu. Mâna ieșită din pâclă care ne strânge de gât pe toți
spotmedia.ro
Publicat 25.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Câte grame de CARNE trebuie să mâncăm pe săptămână. Care este cantitatea...
Gandul
Publicat 26.11.2024
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl...
Adevărul
Publicat 26.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 27 noiembrie 2024. Capricornii muncesc din greu pentru ceea ce...
CaTine
Publicat 26.11.2024
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024....
spynews.ro
Publicat 25.11.2024
Cele mai tari meme-uri după surpriza istorică de la alegerile prezidențiale:...
GSP
Publicat 25.11.2024
Reacția Danei Budeanu, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al...
Click.ro
Publicat 25.11.2024
Informațiile electorale false de pe TikTok. Cum au fost influențați...
Useit
Publicat 25.11.2024
Cine ar fi omul din spatele lui Călin Georgescu de pe Tik Tok. Bărbatul ar fi...
Redacţia.ro
Publicat 26.11.2024
Călin Georgescu, mesaj pentru Elena Lasconi. I-a pus o întrebare: „De ce...
libertatea.ro
Publicat 26.11.2024
Robbie Williams a dezvăluit că moartea Reginei Elisabeta a II-a l-a făcut să...
ZU
Publicat 26.11.2024
Rețeta simplă de covrigi de casă. Pașii pe care să-i urmezi ca să iasă mai...
Hello taste
Publicat 25.11.2024
Câte fructe și legume trebuie să mănânce copiii pe zi în funcție de...
Deparinti
Publicat 26.11.2024
Un colonel american anunță realitatea dramatică determinată de Putin: Ucraina...
ziare.com
Publicat 26.11.2024
Mesajul emoționant pe care Pelin Akil l-a lăsat în mediul online după plecarea...
Happy
Publicat 26.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
La ce să fii atent când cumperi pâine. Cum o poți alege în funcție de...
Medicool
Publicat 26.11.2024