Antena LIVE

Curs valutar

Mugur Isărescu: 'Legea dării în plată trebuie să-i protejeze pe cei cu credite de locuinţe, nu alte persoane"

Parlamentul trebuie să aibă în vedere, la reexaminarea legii dării în plată, recomandările primite, inclusiv de la BCE, astfel încât legea să îi protejeze pe cei care au credite pentru locuinţe şi nu alte persoane, a declarat, joi, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

De la 07.01.2016, 17:12
WhatsApp

 Parlamentul trebuie să aibă în vedere, la reexaminarea legii dării în plată, recomandările primite, inclusiv de la BCE, astfel încât legea să îi protejeze pe cei care au credite pentru locuinţe şi nu alte persoane, a declarat, joi, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

"Parlamentul hotărăşte legile. Aşteptăm să aibă în vedere aceste recomandări, ca şi recomandările Băncii Centrale Europene şi să iasă o lege mai bună. O lege care să pună în concordanţă scopul declarat al legii - protejarea celor care au credite pentru locuinţe, nu a altora - cu textul legii", a declarat Isărescu într-o conferinţă de presă, răspunzând la o întrebare despre aşteptările pe care le are de la legislativ în urma retrimiterii legii de către preşedinte.

Conducerea Senatului a fost sesizată, pe 21 decembrie, la finalul sesiunii, cu privire la solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis de reexaminare a legii privind stingerea creditelor prin darea în plată a imobilului ipotecat, aceasta urmând să fie discutată de comisiile de specialitate.

Senatorii şi deputaţii ar urma să se întoarcă din vacanţa parlamentară în februarie, când începe sesiune ordinară.

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis Parlamentului, pe 18 decembrie, cererea de reexaminare asupra legii privind stingerea creditelor prin darea în plată a imobilelor ipotecate, afirmând că acest proiect este binevenit, dar forma adoptată de Parlament, în loc să-i ajute pe cei cu credite, riscă să creeze "dificultăţi".

"Legea privind darea în plată este binevenită, dar forma adoptată de Parlament, în loc să-i ajute pe cei care au credite imobiliare, riscă să creeze noi dificultăţi, mergând chiar până la imposibilitatea aplicării ei. Terminologia neclară, necorelarea cu legislaţia în vigoare şi crearea unor situaţii de inechitate între beneficiarii legii sunt câteva dintre problemele actului normativ. De aceea, am retrimis astăzi legea spre reexaminare Parlamentului. Este atributul Legislativului să definească mai riguros termenii folosiţi, astfel încât să fie eliminate neclarităţile şi evitate confuziile", a precizat Iohannis.

Banca Centrală Europeană a transmis, la solicitarea BNR, o opinie privind legea dării în plată, în care a avertizat că aceasta compromite siguranţa juridică, poate naşte probleme privind disciplina la plată, dar poate afecta şi încrederea investitorilor străini şi stabilitatea sistemului bancar.

Viceguvernatorul Bogdan Olteanu a declarat, în prima parte a lunii decembrie, că BNR i-a cerut preşedintelui Klaus Iohannis, printr-o scrisoare, să retrimită în Parlament proiectul de lege privind darea în plată sau să sesizeze Curtea Constituţională, argumentând că este necesară revizuirea din perspectivă financiară, juridică şi etică.

"Vrem o lege mai bună pentru cei care chiar au nevoie să fie ajutaţi. (...) Avem acelaşi scop, rămâne să trasăm drumul, pentru a fi siguri că nu punem sacii în căruţa care este deja plină. BNR este implicată în această dezbatere în baza mandatului său instituţional", a afirmat Olteanu la o conferinţă de presă pe tema proiectului de lege privind darea în plată, organizată la banca centrală.

El a explicat că BNR i-a prezentat preşedintelui României trei tipuri de argumente care stau la baza solicitării de retrimitere a legii în Parlament sau de verificare a constituţionalităţii, respectiv argumente de stabilitate financiară, juridice şi de natură etică.

Potrivit legii, debitorul va ceda toate bunurile ipotecate în favoarea creditorului, în situaţia în care executarea obligaţiilor asumate prin contractul de credit a fost garantată cu două sau mai multe bunuri.

Debitorul trebuie să transmită creditorului prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui notar public sau al unui avocat o notificare creditorului în care anunţă decizia de transmitere a dreptului de proprietate asupra bunului sau bunurilor ipotecate. Toate costurile notariale şi ale executorului judecătoresc sau avocatului, după caz, vor fi suportate de debitor.

După comunicare deciziei de către debitor, creditorul nu mai poate urmări codebitori sau garanţii personali sau ipotecari pentru stingerea creditului.

Proiectul de lege prevede că la momentul încheierii contractului pentru transferul de proprietate, respectiv la data pronunţării hotărârii judecătoreşti definitive, va fi stinsă orice datorie a debitorului faţă de creditor, acesta din urmă neputând solicita sume de bani suplimentare.

Sursa: mediafax.ro

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
Stiţi ce măsuri să luaţi pentru a preveni burnout-ul?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Cele mai simple metode de a scăpa de condensul de pe geamurile termopane. Ce ar...
Fanatik.ro
Publicat 27.11.2024
Cea mai nouă melodie de la Voltaj, în contextul fenomenului Georgescu: Yo, apa...
spotmedia.ro
Publicat 28.11.2024
Călin Georgescu, efectul moștenirii Caraman
spotmedia.ro
Publicat 27.11.2024
Ce mașină conduce Călin Georgescu, candidatul care a strâns peste două...
Gandul
Publicat 27.11.2024
Câte milioane de euro va plăti amendă TikTok pentru Călin Georgescu....
Adevărul
Publicat 28.11.2024
Chefi la cuțite, 27 noiembrie 2024. Cine a câștigat a opta amuletă. Ce...
A1
Publicat 27.11.2024
Horoscopul zilei de 29 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 28.11.2024
Restricții de trafic în București cu ocazia Zilei Naționale. Ce rute...
spynews.ro
Publicat 28.11.2024
Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute...
GSP
Publicat 28.11.2024
Decizie istorică: CCR cere renumărarea voturilor de la alegerile prezidențiale...
Click.ro
Publicat 28.11.2024
Cele mai sigure țări din lume în caz de război nuclear. De ce sunt mai ferite...
Useit
Publicat 28.11.2024
Cine ar fi omul din spatele lui Călin Georgescu de pe Tik Tok. Bărbatul ar fi...
Redacţia.ro
Publicat 26.11.2024
Cristian Tudor Popescu despre o eventuală anulare a primului tur: „Ar fi o...
libertatea.ro
Publicat 27.11.2024
Taylor Swift a mărturisit că „emoțiile ei au devenit destul de puternice”,...
ZU
Publicat 28.11.2024
Mere umplute cu fructe uscate și cereale, coapte în cuptor
Hello taste
Publicat 28.11.2024
5 activități periculoase pentru copii, potrivit medicilor de la Urgențe
Deparinti
Publicat 28.11.2024
Economiștii, avertisment legat de rezultatele la prezidențiale. Ar putea arunca...
ziare.com
Publicat 28.11.2024
Camila Sodi a publicat mai multe imagini și filmulețe cu Ernestina Sodi din...
Happy
Publicat 28.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce efecte secundare poate avea consumul de pâine. Care sunt circumstanțele în...
Medicool
Publicat 28.11.2024