Nicuşor Dan face un nou partid. Cum se va numi noua formaţiune politică
Preşedintele USB Nicuşor Dan a anunţat, vineri, la Alba Iulia, că Uniunea Salvaţi Bucureştiul, Uniunea Salvaţi România şi Uniunea pentru Codlea vor fuziona în 21 august, când va fi organizat un congres naţional la Bucureşti.
De Redactia Observator la 12.08.2016, 17:48Preşedintele USB Nicuşor Dan a anunţat, vineri, la Alba Iulia, că Uniunea Salvaţi Bucureştiul, Uniunea Salvaţi România şi Uniunea pentru Codlea vor fuziona în 21 august, când va fi organizat un congres naţional la Bucureşti.
Nicuşor Dan a declarat, într-o conferinţă de presă, că Uniunea Salvaţi România (USR), înregistrată deja de două săptămâni în Registrul Partidelor Politice, va fuziona în 21 august cu USB şi Uniunea pentru Codlea. Cea de-a treia formaţiune este condusă de Erwin Albu, tânărul care a înfiinţat la Codlea o autoservire cu produse din gospodăria proprie şi care acum este consilier local.
Noua formaţiune politică se va numi Uniunea Salvaţi România.
”Congresul de fuziune va avea loc pe 21 august, la Bucureşti. Este un congres comun cu trei partide şi va rămâne USR. Vor fi toţi membrii la congres. USB are aproximativ 200 de membri, USR are 3, UPC are sub zece. O să fie toată lumea, o să fie intern, nu o să fie cu presă”, a spus Nicuşor Dan.
El a explicat că s-a grăbit să înregistreze Uniunea Salvaţi România pentru ca numele să nu fie folosit de altcineva şi de aceea va fi nevoie acum de un congres de fuziune cu Uniunea Salvaţi Bucureştiul şi cu Uniunea pentru Codlea.
”Am avut nevoie de numele USB ca să candidăm la Bucureşti, era previzibil că pasul următor de la USB ar fi USR. Nu am vrut să riscăm ca cineva, trei oameni oarecare, să vină să înfiinţeze USR, am înfiinţat-o noi şi acum trebuie să fuzionăm. Ideal, dacă s-ar fi permis, ne-am fi dus la Ministerul Justiţiei şi am fi blocat numele acesta, USR, şi acum doar am fi schimbat numele partidului. Dar aşa a trebuit să recurgem la artificial acesta” a mai spus Nicuşor Dan.
El a precizat că după alegerile locale a primit 5.000 de solicitări pentru înscrierea în USR, iar peste jumătate din acestea au fost respinse pe motiv că acele persoane nu erau compatibile cu valorile promovate de Uniune.
Preşedintele USB, Nicuşor Dan, se află vineri şi sâmbătă la Alba Iulia şi Roşia Montană, unde va avea întâlniri cu simpatizanţii USR pentru crearea unei filiale a noii formaţiuni politice.
Sursa: news.ro