Omul de afaceri Alin Ionescu, la DNA
Omul de afaceri Alin Ionescu s-a prezentat marți la sediul Direcției Naționale Anticorupție într-un dosar în care este cercetat în legătură cu unele contracte încheiate de firma sa cu Loteria Română
De Redactia Observator la 09.06.2015, 17:51Omul de afaceri Alin Ionescu s-a prezentat marți la sediul Direcției Naționale Anticorupție într-un dosar în care este cercetat în legătură cu unele contracte încheiate de firma sa cu Loteria Română
El a spus că este inculpat în dosar alături de alte persoane, precizând că i s-a prezentat acuzațiile în 2011-2012.
Potrivit lui, urmărirea a început în urma unui control al Curții de Conturi iar în prezent se fac investigații.
"Parchetul a luat copy-paste acel control și l-a trimis mai departe pentru cercetări. (...) Eu nu acuz procurorii, eu vin și răspund la întrebările procurorilor (...). Conducerea (Loteriei Române — n.r.), așa am înțeles, a fost ținta acelui control. (...) Toate contractele din ultimii trei ani ale Loteriei au fost luate", a mai spus Alin Ionescu.
El a apreciat că nu a fost favorizat pentru câștigarea unui contract și că acest lucru a fost confirmat de Curtea de Apel București.
"La fel și șapte contestații la CNSC, tot la fel. A fost o licitație corectă, care s-a desfășurat normal. Curtea de Apel a spus că se poate semna contractul, pentru că a fost un caiet de sarcini care a respectat regulile", a arătat el.
Alin Ionescu a adăugat că a cerut Curții de Conturi să spună care este specializarea celor care au efectuat controlul, deoarece, menționează el, și-ar fi dat cu părerea despre probleme legate de soft, hard, calculatoare.