Antena LIVE

Parlamentarii, testați pentru coronavirus înainte să dea votul de învestire pentru noul guvern Orban

La vremuri extreme, se iau măsuri extreme. Pentru prima dată în istorie, un Guvern ajunge la vot în mai puţin de 24 de ore. Mâine, pe vremea aceasta, am putea avea un premier cu puteri depline, după o criză politică ce s-a întins pe 37 de zile.

De la 13.03.2020, 20:30

La vremuri extreme, se iau măsuri extreme. Pentru prima dată în istorie, un Guvern ajunge la vot în mai puţin de 24 de ore. Mâine, pe vremea aceasta, am putea avea un premier cu puteri depline, după o criză politică ce s-a întins pe 37 de zile.

Votul de sâmbătă se va da în condiții speciale și este de așteptat ca toate partidele să se implice în proceduri, pentru învestirea unui Guvern cu puteri depline.

Ultimele informații arată că accesul parlamentarilor se va face pe la intrarea S1, urmând un traseu dezinfectat, prestabilit și marcat vizibil;

Se vor efectua teste pentru depistarea coronavirusului, iar între orele 09.00 și 11.00 ar urma să aibă loc audierea candidaților propuși pentru funcția de ministru.

După ora 11.00 ar urma să se dea votul pentru învestirea Guvernului, după următorul scenariu:

Votul cu bile se va desfășura în sala Barbu Catargiu, nivel P1 după următoarea procedură:

- prima Cameră la vot este Senatul României

- se vor organiza grupuri de aproximativ 20 de persoane care vor vota în decurs de 15 minute. Pentru respectarea normelor de prevenire și limitare a virusului, accesul în sala de vot se va efectua individual.

- în sala de vot vor fi prezenți permanent chestorul care înmânează bilele și secretarul care consemnează prezența parlamentarilor la vot

- pentru a putea fi respectată programarea făcută pentru vot, parlamentarii sunt rugați să fie prezenți la punctul de testare cu 30 de minute înainte de momentul votării efective.

Ți-a plăcut acest articol?

orban guvern coronavirus parlamentari test vot investire
Întrebarea zilei
Veţi participa la Slujba de Înviere?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Ce se mănâncă, de fapt, în prima zi de Paște. Aduce noroc și prosperitate
Fanatik.ro
Publicat 04.05.2024
Cuvintele din limba română pe care foarte multă lume le folosește greșit. Ce...
Fanatik.ro
Publicat 04.05.2024
Un nou test de sânge poate detecta osteoartrita cu până la opt ani înainte ca...
spotmedia.ro
Publicat 03.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii:...
Adevărul
Publicat 04.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 5 mai 2024. Taurii trebuie să aibă grijă la prietenii....
CaTine
Publicat 04.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Care a fost prima mâncare consumată în spațiu. Puțini s-ar fi așteptat la...
Useit
Publicat 04.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
Noul drog care face ravagii în România. Specialiști: „Provoacă...
ziare.com
Publicat 04.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Proprietățile medicinale ale ceaiului de merișoare. Efectele acestei băuturi...
Medicool
Publicat 04.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024