Plan de măsuri privind reorganizarea sistemului bugetar. Guvernul va prezenta documentul săptămâna viitoare
Guvernul va prezenta săptămâna viitoare un plan de măsuri privind reorganizarea sistemului bugetar, care urmează să prevadă, între altele, desfiinţarea a aproximativ 200.000 de posturi neocupate, au precizat, joi, surse guvernamentale, informează Agerpres.
De Redactia Observator la 27.07.2023, 12:10Totodată, se are în vedere reorganizarea unor ministere şi comasarea unor instituţii din subordinea acestora, într-un calendar cu termene precise, până la 1 ianuarie 2024. În paralel, coaliţia de guvernare lucrează la elaborarea unui set de măsuri fiscale, având ca principal obiectiv reducerea deficitului bugetar, au explicat sursele citate.
Printre altele, se discută despre eliminarea cât mai multor excepţii privind plata CASS în sectoare precum construcţiile, agricultura şi industria alimentară, menţinerea a doar două cote de TVA, una de 9% şi una de 19%, introducerea unui impozit de 1% pentru o valoare mai mare a proprietăţii de 500.000 de euro.
Sursele citate au menţionat că banii colectaţi din taxarea proprietăţilor cu valoare mai mare de 500.000 de euro se vor constitui într-un fond dedicat autorităţilor locale pentru cofinanţarea proiectelor din PNRR.