Antena LIVE

Curs valutar

Plenul reunit al Parlamentului va începe dezbaterea proiectului de buget de stat pe anul 2018

Plenul reunit al Parlamentului începe astăzi, la ora 11.00, dezbaterea proiectului de buget de stat şi a proiectului bugetului asigurărilor sociale de stat pe a

De la 18.12.2017, 11:55
WhatsApp

Plenul reunit al Parlamentului dezbate, la această oră, proiectul de buget de stat şi a şi cel al asigurărilor sociale de stat pe anul 2018.

Proiectul legii bugetului de stat pe 2018 a fost adoptat vineri seară în Comisiile reunite de buget - finanţe ale Parlamentului, cu 17 voturi "pentru" şi 14 "împotrivă".

Conform calendarului dezbaterilor, votul final este programat într-o şedinţă comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor, în 21 decembrie.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, la Bruxelles, că proiectul de buget de stat pe anul 2018 este în analiza Administraţiei prezidenţiale, iar atunci când va fi aprobat de Parlament, se va exprima.

”Bugetul în forma de proiect - că altceva nu avem - se află la noi în analiză şi în acest moment nu m-aş exprima asupra acestei chestiuni, dar în momentul în care vom avea un buget aprobat de Parlament, mă voi referi la această chestiune”, a declarat preşedintele Iohannis, întrebat ce părere are despre bugetul pentru 2018.

Liderul PNL, Ludovic Orban, le-a declarat, duminică, jurnaliştilor, că bugetul pe anul viitor este unul care nu va creşte salariile şi pensiile românilor, iar în săptămâna care urmează “nu-şi au locul” dezbaterile pe legile justiţiei, ci este mai important bugetul de stat şi discutarea amendamentelor depuse de opoziţie.

“Este un buget prin care nu cresc veniturile oamenilor, nu cresc salariile nici în sectorul privat, nici în sectorul public. Ce să mai vorbim de promisiunea de creştere cu 25% (a salariilor - n.r.), care nu este onorată. De asemenea, nu cresc pensiile, este un buget care nu are un fundament serios şi nu înţelegem unde se risipeşte creşterea economică atât din acest an, cât şi creşterea economică prognozată pe anul viitor, de 5,5%. (...) Din păcate, toate amendamentele de fond care au fost formulate de PNL au picat în Comisia de buget - finanţe. Singurul amendament adoptat a fost cel legat de acordarea intergrală a impozitului pe venit către autorităţile locale, pentru a împiedica jaful pus la cale de Guvern împotriva bugetelor locale. Acest amendament a trecut în Comisia de buget - finanţe şi tragem nădejde că o să treacă şi de plenul Camerelor reunite. Guvernul actual a făcut o gaură imensă în bugetele locale - peste un miliard de euro”, a spus Orban.

Sursă: News.ro

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii să lucreze încă din facultate?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc...
Fanatik.ro
Publicat 26.11.2024
Liiceanu: S-ar putea ca Iohannis, care și-a bătut joc de noi ani de zile, să ne...
spotmedia.ro
Publicat 26.11.2024
Fenomenul Georgescu. Mâna ieșită din pâclă care ne strânge de gât pe toți
spotmedia.ro
Publicat 25.11.2024
Ce mașină conduce Călin Georgescu, candidatul care a strâns peste două...
Gandul
Publicat 27.11.2024
Profesorul român decorat de Franța explică singura soluție pentru stoparea...
Adevărul
Publicat 27.11.2024
Fosta soție a lui CRBL, declarații total neașteptate după 6 luni de la...
A1
Publicat 27.11.2024
Horoscopul zilei de 28 noiembrie 2024. Leii fac o schimbare. Află ce se...
CaTine
Publicat 27.11.2024
Anunț important pentru tinerii care folosesc TikTok. Aplicația impune...
spynews.ro
Publicat 27.11.2024
„Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”. O legendă a sportului din...
GSP
Publicat 27.11.2024
Spaima trăită de femeia care l-a găsit fără suflare pe actorul Andrei...
Click.ro
Publicat 27.11.2024
Samsung avertizează utilizatorii iPhone și Android. De ce le sunt în pericol...
Useit
Publicat 27.11.2024
Cine ar fi omul din spatele lui Călin Georgescu de pe Tik Tok. Bărbatul ar fi...
Redacţia.ro
Publicat 26.11.2024
Elena Lasconi, întrebată dacă va numi un premier de la PSD dacă ajunge...
libertatea.ro
Publicat 26.11.2024
Lana Del Rey a anunțat lansarea unui nou album, „The Right Person Will Stay”....
ZU
Publicat 27.11.2024
Pumpkin spice latte. Rețetă de băutură caldă cu dovleac
Hello taste
Publicat 27.11.2024
5 sfaturi pentru gestionarea ADHD la copii
Deparinti
Publicat 27.11.2024
Cum arată Ungaria după 14 ani de suveranism, cu Viktor Orbán. Izolare,...
ziare.com
Publicat 27.11.2024
Mesajul emoționant pe care Pelin Akil l-a lăsat în mediul online după plecarea...
Happy
Publicat 26.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Tipul de pâine pe care îl consumi poate cauza acnee. Cum influențează...
Medicool
Publicat 27.11.2024