PNL a testat un candidat surpriză la Primăria Capitalei. Rezultatele sondajului INSCOP: cine ocupă primele locuri - Surse
Conducerea centrală a PNL l-a testat pe Ilie Bolojan, preşedintele CJ Bihor, pentu funcţia de primar al Capitalei, potrivit unor surse liberale citate de news.ro. Potrivit sondajului INSCOP comandat de PNL, Bolojan este cotat la 22% intenţie de vot, la egalitate cu primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu.
De Redactia Observator la 25.11.2022, 17:52Pe primul loc se află fostul primar al Capitalei, Gabriela Firea, cu 34% intenţie de vot. Potrivit sondajului PNL, pe locul doi este plasat primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, cu 22% intenţie de vot, la egalitate cu Ilie Bolojan, preşedintele CJ Bihor. Primarul general în funcţie, Nicuşor Dan, are 17% , în timp ce liderul USR Bucureşti, Vlad Voiculescu este cotat la 11%.
În afară de Ciprian Ciucu şi Ilie Bolojan, printre liderii PNL testaţi în sondaje pentru Primăria Capitalei se mai numără Rareş Bogdan, Sebastian Burduja şi Stelian Bujduveanu. Un sondaj similar a fost făcut şi la Iaşi, datele fiind prezentate la sfârşitul săptămânii trecute de către preşedintele PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru.