Președintele Iohannis invită partidele la o nouă rundă de consultări
Președintele Klaus Iohannis a trimis luni o scrisoare președinților partidelor și formațiunilor politice reprezentate în Parlamentul României prin care îi invită la o nouă rundă de consultări, la Palatul Cotroceni, în vederea desemnării unui candidat pentru funcția de prim-ministru
De Redactia Observator la 09.11.2015, 11:17Președintele Klaus Iohannis a trimis luni o scrisoare președinților partidelor și formațiunilor politice reprezentate în Parlamentul României prin care îi invită la o nouă rundă de consultări, la Palatul Cotroceni, în vederea desemnării unui candidat pentru funcția de prim-ministru
Luni, șeful statului se va consulta cu reprezentanții PSD, de la ora 18,00 și cu cei ai PNL, de la ora 19,00.
Marți, președintele Iohannis i-a chemat la consultări pe reprezentanții Uniunii Democrate a Maghiarilor din România (UDMR), de la ora 11,00, Uniunii Naționale pentru Progresul României (UNPR), de la ora 11,30, Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE), de la ora 12,00 și pe cei ai grupului parlamentar al minorităților naționale, de la ora 12,30.
Șeful statului a avut săptămâna trecută prima rundă de consultări cu partidele și formațiunile parlamentare în vederea desemnării unui premier.