Premierul Ciucă, despre creșterea pensiilor: Nu vom avea astfel de enunţuri până în momentul în care nu vom avea pe masă cifrele
Premierul Nicolae Ciucă a declarat, miercuri seara, că o decizie privind eventuala majorare a pensiilor ar putea fi luată în calcul după elaborarea proiectului de buget pentru anul 2023, relatează Agerpres.
De Redactia Observator la 08.09.2022, 09:50Prim-ministrul a fost întrebat, în calitate de preşedinte al PNL, cu cât ar trebui să crească pensiile, pornind de la declaraţiile recente pe acest subiect făcute Rareş Bogdan, prim-vicepreşedinte al liberalilor, conform cărora pensiile ar trebui majorate cu 16%, iar dacă ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, nu găseşte o soluţie în acest sens ar trebui să plece acasă.
"Indiferent de partidul al cărui lider suntem, avem totuşi responsabilitate faţă de cetăţeni să le comunicăm de fiecare dată adevărul, onest şi în funcţie de posibilităţile pe care Guvernul le are. Ceea ce aţi menţionat dumneavoastră a fost probabil o dispută între doi oameni politici. La nivelul Guvernului vă pot spune că nu vom avea astfel de enunţuri până în momentul în care nu vom avea pe masă cifrele.
Vedem care este proiectul de buget pentru anul 2023 şi aşa cum am făcut în anul 2022 când am adoptat două pachete de măsuri pentru a sprijini cetăţenii României, tot la fel vom face şi de aici înainte, inclusiv pentru anul 2023. În funcţie de decizia pe care o vom lua în coaliţie, vă rog să aveţi încredere că o vom comunica", a răspuns Nicolae Ciucă, după ce a participat la un eveniment organizat de Consiliul Investitorilor Străini.
Problema măririi salariilor şi pensiilor a declanşat prima tensiune majoră în coaliţia de guvernare. A fost declanşată la finalul lunii augustde ministrul Muncii, care a dat ca sigură majorarea pensiilor şi a salariului minim, de la 1 ianuarie. Premierul Nicolae Ciucă a luat foc şi l-a criticat public pe Marius Budăi. În plus, a lansat şi o ameninţare voalată cu remanierea.
De altfel, mai mulţi lideri liberali au cerut ca ministrul Muncii să fie schimbat din funcţie, în urma promisiunilor fără acoperire pe care le-a făcut, fără să consulte partenerii de coaliţie. Ministrul Muncii a susţinut că există destui bani la buget, astfel încât salariul minim să fie de 3000 de lei, dintre care 200 de lei să fie netaxaţi. Cât priveşte pensiile, acestea ar fi majorare doar cu o sută de lei.