Premierul Dacian Cioloș se va afla la Berlin pe 7 ianuarie; întrevedere cu Angela Merkel
Premierul Dacian Cioloș va efectua pe data de 7 ianuarie o vizită oficială la Berlin, context în care are programată o întâlnire cu cancelarul Angela Merkel.
De Redactia Observator la 30.12.2015, 17:51Premierul Dacian Cioloș va efectua pe data de 7 ianuarie o vizită oficială la Berlin, context în care are programată o întâlnire cu cancelarul Angela Merkel.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a precizat, miercuri, că din delegația care îl va însoți pe prim-ministru vor face parte ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, și șeful Cancelariei primului-ministru Dragoș Tudorache.
"Va fi o întâlnire de lucru, un prânz de lucru cu cancelarul Angela Merkel. Vom avea o întâlnire cu comunitatea românească și cu Forumul româno-german care are reprezentanți la Berlin. Scopul este întărirea relațiilor bilaterale și de stabilire, clarificare a obiectivelor comune pe agenda europeană, sunt subiecte care au fost în discuție în această lună și la Consiliul European, legate de migrație, politică externă", a precizat Dan Suciu.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Executivului, vizita are o dimensiune mai redusă din punct de vedere economic deoarece, recent, vicepremierul Costin Borc a participat la un Forum de afaceri româno-german.
Sursa: agerpres.ro