Antena LIVE

Curs valutar

Premierul Grindeanu, anunţ de ULTIMĂ ORĂ pentru persoanele fizice şi piaţa imobiliară

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, vineri, că proiectul de lege privind TVA zero la locuinţe pentru persoane fizice are susţinerea Guvernului şi va fi adoptat în această sesiune parlamentară.

De la 03.03.2017, 14:01
WhatsApp

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, vineri, că proiectul de lege privind TVA zero la locuinţe pentru persoane fizice are susţinerea Guvernului şi va fi adoptat în această sesiune parlamentară.

'Proiectul legii TVA zero, care e în Parlament în acest moment, pentru livrarea de locuinţe pentru persoanele fizice are susţinerea Guvernului. Dacă vorbim cu un finanţist, aşa cum îi ştim cu toţii, care stau şi doar adună plusuri şi minusuri fără să vadă efectele secundare, prima impresie a unui finanţist e că o să avem un minus important la buget. Dacă, în schimb, vorbim de efectele într-un întreg domeniu, ceea ce înseamnă un impuls pe această piaţă, ceea ce înseamnă să începem să reducem acel deficit de aproximativ 1.000.000 de locuinţe noi - e unul din puţinele lucruri pe care le putem face în acest moment', a spus Grindeanu, la Palatul Parlamentului, în cadrul unei dezbateri despre piaţa imobiliară în 2017.

El a precizat că Guvernul va da un punct de vedere pozitiv pe acest proiect de lege şi va fi notificată şi Comisia Europeană.

Premierul a admis că într-o primă fază, până va fi adoptat, proiectul ar putea crea incertitudine, dar şi-a exprimat convingerea că el va duce la relaxare fiscală şi va impulsiona piaţa imobiliară.

Sursa: Agerpres

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

politic sorin grindeanu anunt tva locuinte persoane fizice
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025