Premierul Irlandei, vizită la Bucureşti. Se va întâlni cu Iohannis, Dragnea şi Dăncilă
Premierul Irlandei, Leo Varadkar, se va afla marţi într-o vizită în România, având programate întâlniri cu şeful statului, Klaus Iohannis, cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi cu premierul Viorica Dăncilă.
De Redactia Observator la 24.07.2018, 07:57Premierul Irlandei, Leo Varadkar, se va afla marţi într-o vizită în România, având programate întâlniri cu şeful statului, Klaus Iohannis, cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi cu premierul Viorica Dăncilă.
Premierul Irlandei, Leo Varadkar, va fi primit la Palatul Cotroceni de către preşedintele Klaus Iohannis la ora 12.30, iar la 13.30 cei doi oficiali vor susţine declaraţii de presă comune.
Conform Administraţiei Prezidenţiale, pe agenda de discuţii figurează subiecte legate de relaţiile bilaterale, dar şi aspecte legate de principalele teme aflate pe agenda europeană, respectiv viitorul Uniunii Europene, Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene, viitorul buget al UE şi gestionarea migraţiei. De asemenea, va fi abordat şi subiectul privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană,.
Klaus Iohannis va prezenta viziunea României cu privire la viitorul Uniunii Europene, accentuând ideea de adâncire a integrării în cadrul acesteia şi de menţinere a unităţii statelor membre ale Uniunii. Totodată, Preşedintele Klaus Iohannis va pleda pentru consolidarea relaţiilor bilaterale, pentru extinderea şi diversificarea cooperării dintre cele două state, spune Administraţia Prezidenţială.
De asemenea, la ora 14.00, premierul Irlandei se va întâlni cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, iar de la ora 14.45 se va întâlni cu Viorica Dăncilă la palatul Victoria. Dăncilă va oferi un dejun de lucru în onoarea omologului irlandez, iar la ora 16.10 cei doi oficiali au programate declaraţii de presă comune, conform agendei Guvernului.
Sursa: News.ro