Antena LIVE

Curs valutar

Premierul Tudose, criticat dur de Gabriela Firea: ”a început să dea replici nepotrivite colegilor din partid”

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, susţine că premierul Mihai Tudose dă „replici nepotrivite” colegilor din partid.

De la 03.12.2017, 23:14
WhatsApp
Gabriela Firea aduce critici Premierului Mihai Tudose Hepta

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, susţine că premierul Mihai Tudose dă „replici nepotrivite” colegilor din partid, începând cu perioada în care s-a antepronunţat în cazul fostului ministru al Dezvoltării Sevil Shhaideh şi fostului ministru al Fondurilor Europene Rovana Plumb, numindu-le „penale”, şi culminând cu „atitudinea arogantă” la adresa edilului. Firea mai spune că, dacă un membru PSD este primar sau prim-ministru, nu îi dă dreptul să-şi jignească colgii sau să le dea replici în spaţiul public.

„Premierul este cel care a inaugurat această perioadă în care dă replici din ce în ce mai nepotrivite colegilor de partid, începând cu faptul că într-o emisiune televizată le-a numit penale pe cele două colege ale noastre fără să fie o decizie a unei instanţe în acest sens, continuând cu faptul că la informaţia colegului nostru că se va organiza un miting, dumnealui, întrebat de presă, a spus că este din Brăila, nu din Craiova, aş adăuga eu că nu îl interesează mitingurile, continuând cu afirmaţia, tot în faţa presei, că nu a citit declaraţia celor două Camere ale Parlamentului, cu alte cuvinte nu-l interesează opinia domniilor lor de ce nu participă la parada de 1 Decembrie, culminând cu declaraţiile publice negative la adresa unei iniţiative ale Primăriei Capitalei şi cu atitudinea arogantă la adresa primarului Capitalei, colega domniei sale”, a explicat Gabriela Firea într-o interenţie telefonică la Antena 3.

Edilul a mai spus că, dacă un membru PSD ocupă o funcţie înaltă, de premier, primar sau preşedinte de consiliu, nu îi dă dreptul să îşi jignească colegii sau să îi „minimalizeze”.

De asemenea, Firea a mărturisit că i se pare nedrept că premierul Tudose s-a arătat îngrijorat de faptul că Piaţa Victoriei va fi ocupată de un târg de sărbători, iar cei care protestează de obicei acolo nu vor mai avea unde să îşi exprime punctul de vedere, după ce în privat i-a spus că se simte agasat de proteste şi de cererile tot mai multe ale sindicatelor de a protesta acolo.

Edilul a precizat că stenogramele apărute în presă sunt cenzurate, fiind tăiate anumite lucruri care l-ar fi defavorizat pe premier.

„Pe grupul nostru de Whatsapp unde ne mai comunicăm, ca între colegi, anumite sentimente şi stări, am trimis link-ul cu ştirea care apăruse deja pe toate site-urile, că premierul Tudose îi dă o lecţie Gabrielei Firea, se plasează de partea manifestanţilor, este împotriva primarului. Eu am dat acel link, cu completarea că dacă am ajuns să ne războim între noi nu facem altceva decât să dăm gură de oxigen adversarilor noştri politici. Orice am avea de comunicat ar trebui să o facem direct, nu în spaţiul public. (...) Eu i-am spus că mi se pare ipocrit că acum ceva vreme îmi spunea în privat că este agasat de protestele din Piaţa Victoriei şi de cererile sindicatelor de a face mitinguri, iar public s-a arătat îngrijorat că cei care ocupă de obicei piaţa nu vor mai avea un loc de exprimare. Mi s-a părut nedrept”, a povestit edilul.

Premierul Mihai Tudose a declarat, joi, că decizia primarului Capitalei, Gabriela Firea, de a organiza un târg de Crăciun în Piaţa Victoriei nu este cea mai inspirată, el motivând că, în primul rând, oamenii nu au pe unde să traverseze şi, în plus, este o decizie care se interpretează, dat fiind că acolo au loc proteste.

"Nu cred că este cea mai inspirată decizie. Spuneţi-mi dumneavoastră, în primul rând, pe unde ajungem acolo? Că nu prea sunt treceri de pietoni. Eu cred că îşi va da seama că nu este cea mai inspirată alegere. Mai mult, se şi interpretează, că se face târg ca să nu mai vină nu ştiu cine...", a spus premierul.

Sâmbătă, primarul Capitalei a criticat modul în care a reacţionat Tudose în legătură cu organizarea târgului de sărbători în Piaţa Victoriei, considerând că a fost o manieră incorectă şi necolegială. Firea a spus că premierul ar trebui să înţeleagă faptul că trebuie să comunice direct cu colegii săi de partid, nu prin insinuări în presă.

Sursa: News.ro

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

mihai tudose gabriela firea
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024