Preşedintele Klaus Iohannis merge miercuri în Republica Moldova - surse
Preşedintele Klaus Iohannis va merge, miercuri, în Republica Moldova, la Chişinău, unde se va întâlni cu preşedintele Maia Sandu, cu care va avea convorbiri oficiale şi declaraţii de presă comune, au precizat surse oficiale pentru News. ro.
De Redactia Observator la 15.03.2022, 13:18Vizita preşedintelui Klaus Iohannis vine în contextul invaziei ruse în Ucraina. Cei doi şefi de stat vor avea convorbiri tete-a-tete, convorbiri oficiale şi declaraţii de presă comune.
La sfârşitul lunii februarie, Parlamentul Republicii Moldova a votat introducerea stării de urgenţă pe întreg teritoriul ţării, ca urmare a agresiunii ruse la adresa Ucrainei.
Preşedintele Klaus Iohannis transmitea, atunci, că a avut o discuţie cu preşedintele maia Sandu şi i-a reconfirmat ”sprijinul deplin al României pentru Republica Moldova şi cetăţenii săi în acest context dramatic în care se află regiunea noastră. ”Ne coordonăm îndeaproape pentru a gestiona această situaţie”, preciza preşedintels Klaus Iohannis într-un mesaj transmis pe Twitter