Prima reacție din PSD după revocarea lui Kovesi: "Sistemul a făcut niște calcule și și-a dat seama că dacă Iohannis e suspendat, pierde tot"
Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, a afirmat, la Antena3, că nu Klaus Iohannis a revocat-o astăzi pe Laura Codruța Kovesi, ci sistemul.
De Redactia Observator la 09.07.2018, 10:53Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, a afirmat, la Antena3, că nu Klaus Iohannis a revocat-o pe Laura Codruța Kovesi, ci sistemul.
„Nu Iohannis a revocat-o astăzi pe dna Codruța Kovesi, ci sistemul. Sistemul a făcut niște calcule legate de suspendare. Că nu vine Iohannis brusc după 31 de zile și respectă el Constituția.
Nu, pur și simplu, sistemul a făcut niște calcule și și-a dat seama că o dată cu suspendarea lui pierde aproape tot. Dacă vine Tăriceanu președinte interimar și ne schimbă pe toți prin decret?(...) Nu mai bine sacrificăm noi un om (...) și atunci au luat o decizie.”, a spus Codrin Ștefănescu.
Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de revocare din funcție al procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi.
După această decizie, la DNA urmează să fie numit un procuror-șef interimar, iar apoi începe procedura de numire a unui nou procuror șef.