Schimbări majore la vârful partidului PSD. Gabriela Firea este, din nou, vicepreşedinte (Video)
După prima şedinţă a Comitetului Executiv, fără Liviu Dragnea, aflat acum după gratii, s-au făcut schimbări majore la vârful partidului. Au revenit la conducere aşa numiţii pucişti, care s-au opus lui Dragnea, iar apropiaţii acestuia au fost îndepărtaţi.
De Redactia Observator la 29.05.2019, 09:04După prima şedinţă a Comitetului Executiv, fără Liviu Dragnea, aflat acum după gratii, s-au făcut schimbări majore la vârful partidului. Au revenit la conducere aşa numiţii pucişti, care s-au opus lui Dragnea, iar apropiaţii acestuia au fost îndepărtaţi. Gabriela Firea este, din nou, vicepreşedinte PSD şi şeful organizaţiei din Bucureşti, în timp ce Codrin Ştefănescu a pierdut funcţia de secretar general. Noua conducere a PSD va fi aleasă la Congresul care ar putea avea loc la sfarsitul lunii iunie. Tot atunci ar putea fi desemnat şi candidatul partidului la alegerile prezidenţiale. Viorica Dăncilă a anunţat şi propunerile pentru ministerele rămase vacante.
Ana Birchall, acum interimar, a fost propusă la Ministerul Justiţiei, Roxana Mânzatu, deputat PSD de Braşov, la Ministerul Fondurilor Europene, iar Natalia Intotero ar putea prelua Ministerul pentru Românii de Pretutindeni. De asemenea, Titus Corlăţean este propus pentru postul de vicepremier, în locul lui Viorel Ştefan.
Presedinte executiv al PSD a fost votat in unanimitate Paul Stănescu. O apariţie surpriză la şedinţa CEX a fost Gabriela Firea. Ea a fost votată în unanimitate vicepreşedinte PSD şi preşedinte interimar al filialei Bucureşti, funcţii din care a demisionat anul trecut.
O altă schimbare spectaculoasă este înlăturarea lui Codrin Ştefănescu, apropiat al lui Liviu Dragnea, din funcţia de secretar general PSD. Locul său va fi luat de Rodica Nassar..
Noua conducere se confruntă însă cu oameni din interiorul partidului, care cer capitularea Guvernului, după rezultatele de la alegerile europarlamentare. Cea mai vehementă voce este primarul sectorului 3, Robert Negoiţă. Viorica Dăncilă susţine însă că nu se gândeşte să demisioneze.
Viorica Dăncilă, prim-ministru: Am văzut declaraţii conform cărora dacă rezultatul e prost, trebuie să plece premierul acasă. Dacă se depune moţiune şi trece, Guvernul pleacă acasă-. Dar nu legăm alegerile europarlamentare de Guvern.
Chiar şi unele voci din partenerul de coaliţie, ALDE, iau în calcul ieşirea de la guvernare. Liderul Călin Popescu Tăriceanu, respinge însă această variantă.
În cadrul şedinţei, Gabriela Firea a făcut apel la o reconciliere cu Victor Ponta, pe care acesta a refuzat-o însă. În schimb, un sprijin neaşteptat pentru PSD vine de la un alt fost preşedinte de partid, Adrian Năstase.
Adrian Năstase, fost preşedinte al PSD: Împreună cu Octav Cozmâncă şi cu alţi foşti şi actuali lideri ai PSD, am decis să constituim Grupul de sprijin pentru actualul PSD, ţinând seama de situaţia dificicilă a partidului după alegerile europarlamentare.
Viorica Dăncilă a anunţat că PSD trebuie să îşi cureţe imaginea şi să scape de unele etichete puse nedrept în ultimii ani. Liderii partidului au discutat ore în şir despre cauzele care au dus la pierderea alegerilor europarlamentare.
Viorica Dăncilă, prim-ministru: Nu vreau să mai discutăm despre justiţie. În ultima perioadă s-a tot spus: Guvernul să-şi dea demisia. Guvernul a dat legi contra justiţiei! Eu vreau să reamintesc tuturor: Guvernul nu a dat legi care să afecteze justiţie. Guvernul acesta a dat 4 ordonanţe de urgenţă care nu au afectat justiţia.
În timpul şedinţei, mai mulţi protestatari s-au strâns în fața sediului PSD din Băneasa. La final, au avut un schimb de replici cu Gabriela Firea.
Gabriela Firea: Sunteţi o persoană fără nici un pic de onoare şi v-am dat în judecată. Şi nu mai ţipaţi că vă faceţi de râs! E o persoană care e plătită și știu foarte bine de cine e plătită, chiar de către o persoană care a fost pe listă la europarlamentare la un partid politic.