Antena LIVE

Curs valutar

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, ar putea contesta legile justiţiei la CCR

Procurorul general Augustin Lazăr spune că ia în calcul sesizarea Curţii Constituţionale asupra legilor justiţiei.

De la 12.12.2017, 11:02
WhatsApp

Procurorul general Augustin Lazăr spune că ia în calcul sesizarea Curţii Constituţionale asupra legilor justiţiei, aflate în stadii diferite în circuitul parlamentar, precizând ca va lua o decizie în zilele următoare.

"Este o situaţie sensibilă, pe care noi o analizăm pentru a vedea care sunt instrumentele juridice prin care vom acţiona mai departe, în zilele care urmează. Noi facem o analiză. O să vedeţi un comunicat de presă. Eu am precizat de multe ori că dacă cineva doreşte să modifice legile Justiţiei nu trebuie să o facă nici la o comisie specială, nici în procedură de urgenţă, fiindcă noi avem nevoie de legi în care să aibă încredere toţi românii. Avem nevoie de o Justiţie care să fie bine conturată, o Justiţie europeană", a declarat Augustin Lazăr, la Parlament.

Întrebat dacă va contesta la Curtea Constituţională legile justiţiei, Lazăr a răspuns: ”Este una dintre ideile noastre”.

Cele trei proiecte de modificare a legilor justiţiei - pe care Senatul este for decizional - se află în stadii diferite în circuitul parlamentar.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

politic
Întrebarea zilei
Impozit de 70% pe transferurile între rude, dacă banii nu sunt justificaţi. Sunteţi de acord?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025