Proiectul privind interzicerea fumatului repus pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților
Deputații au fost de acord, marți, cu suplimentarea ordinii de zi a ședinței de plen cu proiectul care prevede interzicerea fumatului în spațiile publice închise.
De Redactia Observator la 15.12.2015, 15:29Deputații au fost de acord, marți, cu suplimentarea ordinii de zi a ședinței de plen cu proiectul care prevede interzicerea fumatului în spațiile publice închise, spațiile închise de la locul de muncă, la locurile de joacă pentru copii, în unitățile sanitare, de învatamânt, precum și cele destinate protecției și asistenței copilului.
Decizia a fost luată cu 162 de voturi "pentru", șase "împotrivă" și patru abțineri. Propunerea de introducere pe ordinea de zi a ședinței de marți a proiectului de act normativ a fost făcută de liderul deputaților PSD, Marian Neacșu.
Proiectul de lege urmează să fie dezbătut în plen și apoi să intre la sesiunea de vot final, programată la finalul ședinței.
Proiectul prevede interzicerea completă a fumatului în toate spațiile publice închise, în spațiile închise de la locul de muncă și în locurile de joacă pentru copii, inscripționarea pachetelor cu produse din tutun, desfășurarea de campanii de informare și educare a populației, informarea consumatorilor cu privire la produsele din tutun pe care urmează să le achiziționeze, indicarea în produsele finale a conținutului de gudron, nicotină și monoxid de carbon.
Totodată, legea conține unele măsuri privind utilizarea ingredientelor pentru produsele din tutun, având ca scop protejarea sănătății persoanelor fumătoare și nefumătoare de efectele dăunătoare ale fumatului, prevenirea răspândirii fumatului în rândul minorilor și asigurarea unui nivel adecvat al calității vieții populației.
Sursa: agerpres.ro