Antena LIVE

Curs valutar

Provocările noilor miniștri din Guvernul Cioloş

Competenţa, viziunea şi experienţa în management sunt atuurile care i-au adus în echipa premierului desemnat, Dacian Cioloş. Unii dintre ei vor avea însă misiuni cu adevărat dificile.

De la 15.11.2015, 19:48
WhatsApp
Vezi și:

 Competenţa, viziunea şi experienţa în management sunt atuurile care i-au adus în echipa premierului desemnat, Dacian Cioloş. Unii dintre ei vor avea însă misiuni cu adevărat dificile. La ministerul-cheie, Justiţia, ajunge o voce din societatea civilă, finanţele vor fi conduse de o tânără expertă în economie, iar echipa e întărită de diplomaţi cu state vechi.

Cu ei vrea să conducă ţara până la sfârşitul anului viitor, când vor fi alegeri. Dacian Cioloş va fi secondat de, surpriză, unul dintre foştii lideri ai grupului PSD de la Cluj. Sociologul Vasile Dâncu a fost ministru al Informaţiilor Publice în Guvernul Năstase şi consilier din umbră al lui Liviu Dragne

Al doilea post de vicepremier va fi ocupat de Costin Grigore Borc, un om de afaceri care va conduce şi Ministerul Economiei. Borc are 49 de ani, este specializat în SUA, iar din 2000 a ocupat funcţii în companii de top.

Tot experienţa l-a convins pe Cioloş să o propună pe Anca Paliu Dragu, în fruntea unui fortofoliu deloc comod: Finanţele. Dragu a lucrat la Comisia Europeană şi pentru FMI şi este doctor în economie.

La Externe, Cioloş îl propune pe unul dintre consilierii lui Klaus Iohannis. Lazăr Comănescu are 66 de ani şi a mai condus acest minister în 2008. Cu toate acestea, unii analişti consideră că schimbarea lui Bogdan Aurescu este o mutare proastă a noului premier.

Pentru portofoliul Agriculturii este propus Achim Irimescu, fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii. În prezent, Irimescu ocupă o functie de ministru-consilier în cadrul Reprezentanţei Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană.

Două dintre cele mai grele portofolii vor fi conduse de femei. La Ministerul Fondurilor Europene, Cioloş a propus-o pe Carmen Aura Răducu, expert la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, iar Ministerul Justiţiei va fi condus de o voce din mediul non-guvernamental, Cristina Guseth.

Mihnea Motoc părăseşte postul de ambasador în Regatul Unit şi vine în ţară, în cel de ministru al Apărării.

Chestorul Petre Tobă, actualul şef al Inspectoratului General al Poliţiei, a fost propus ministru de Interne, iar la Ministerul Tineretului şi Sportului vine tot o campioană, Elisabeta Lipă.

Dacian Cioloş a spus că experienţa, competenţa, viziunea şi ideile sunt criteriile după care i-a ales pe membrii viitoarei sale echipe guvernamentale

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

politica provocari ministri guvern ciolos
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024