Reacţia procurorului general al României la achitările recente: "Acum ei ştiu că nu sunt de neatins. Să mai reflecteze"
Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat, la Alba Iulia, că o soluție de achitare demonstrează faptul că nimeni nu este mai presus de lege. Lazăr a precizat că unele persoane care ar gândi că după achitare nimeni nu se poate poate atinge de ele, ar trebui să mai reflecteze.
De Redactia Observator la 29.06.2018, 18:34Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat, la Alba Iulia, că o soluție de achitare demonstrează faptul că nimeni nu este mai presus de lege.
Lazăr a precizat că unele persoane care ar gândi că după achitare nimeni nu se poate poate atinge de ele, ar trebui să mai reflecteze.
”Se plâng unii oameni în această țară, fie sunt cetățeni fără o calitate deosebită, fie că sunt avocați, magistrați etc, că au făcut obiectul unor proceduri care s-au încheiat cu o soluție de achitare. Ei bine, unii sunt emoționați din această cauză”, a spus Augustin Lazăr.
De asemenea, procurorul general al României a adăugat că cei care consideră că ”nimeni nu trebuia să se atingă de ei” deoarece ”iată acum este achitat”, ar trebui să ”mai reflecteze”.
"Nimeni nu trebuia să se atingă fiindcă iată, acum este achitat. Aici va trebui să mai reflecteze cine face astfel de afirmații fiindcă așa este situația că nimeni nu e mai presus decât legea. Dacă vedem magistrați aflați în această situație este dovadă a faptului că justiția este imparțială, este independentă. Că sunt vreo câteva situații care nu ar trebui să fie atât de multe, iarăși este adevărat, și atunci ce trebuie să facem noi, să respectăm etica profesională și nimeni nu ne bagă în proceduri dacă nu ne băgăm noi în medii unde să creăm impresia că lucrăm cu alții și nu respectăm deontologia”, a spus Lazăr.