Reacţii din USR, după ce Lasconi l-a comparat pe Nicușor Dan cu Călin Georgescu: "Nu este poziţia oficială"
Clotilde Armand a criticat-o dur pe Elena Lasconi, după ce lidera USR l-a comparat pe Nicușor Dan cu Călin Georgescu. Fostul primar al Sectorului 1 spune că nu îi împărtăşeşte viziunea, aceasta nu este poziţia oficială a partidului şi îi cere scuze primarului general. Într-o postare pe Facebook, Clotilde Armand a făcut o listă cu diferențele dintre Nicușor Dan și Călin Georgescu.
De Redactia Observator la 08.02.2025, 12:21Clotilde Armand reacţionează după ce liderul partidului Elena Lasconi l-a comparat pe Nicuşor Dan cu Călin Georgescu. Fostul edil de la Sectorul 1 prezintă scuze lui Nicuşor Dan în numele colegilor care nu împărtăşesc deloc viziunea lui Lasconi, subliniind că poziţia acesteia nu este poziţia oficială a USR. "Aș vrea să îi prezint scuze lui Nicușor Dan în numele colegilor mei care nu împărtășesc deloc viziunea doamnei Lasconi. Poziția dumneaei nu este poziția oficială a USR și sunt doar opiniile acesteia", susține Clotilde Armand.
Ulterior, ea a făcut o analiză a celor doi politicieni comparați de Elena Lasconi.
"Las aici pentru cei care nu știu diferențele semnificative dintre Nicușor Dan și Călin Georgescu:
1. Orientarea politică și ideologică:
• Nicușor Dan: Este cunoscut ca un politician pro-european, cu o orientare liberală și un susținător al valorilor democratice occidentale. În calitate de fondator al Uniunii Salvați România (USR), a promovat transparența, lupta împotriva corupției și consolidarea statului de drept.
• Călin Georgescu: A fost asociat cu poziții ultranaționaliste și a exprimat simpatii pro-ruse. În campania sa prezidențială, a promovat idei care se îndepărtează de linia pro-europeană, generând îngrijorări cu privire la orientarea sa geopolitică.
2. Experiența administrativă:
• Nicușor Dan: În prezent, ocupă funcția de primar al Municipiului București, având experiență directă în administrația publică locală și în gestionarea problemelor complexe ale unei capitale europene.
• Călin Georgescu: Nu a deținut funcții administrative similare, activitatea sa fiind concentrată în alte domenii, fără o implicare directă în administrația publică.
3. Relația cu partidele politice:
• Nicușor Dan: Deși a candidat ca independent la Primăria Capitalei, a avut susținerea unor partide politice, printre care și USR, recunoscând importanța colaborării politice pentru implementarea proiectelor sale.
• Călin Georgescu: A promovat o candidatură independentă, distanțându-se de partidele politice tradiționale și mizând pe o retorică falsă anti-sistem", a mai scris Armand.
Radu Hossu, USR: "Susținerea mea pentru Elena Lasconi se încheie acum"
Şi, fostul candidat pentru preşedinţia USR, Radu Hossu, a criticat dur declarațiile Elenei Lasconi.
"În această seară, Elena Lasconi l-a echivalat, a pus egal, pe Nicușor Dan cu Călin Georgescu în direct la Digi24. Dacă peste faptul că "în România avem o trupă NATO" (cine? 3SudEst?) am încercat să trec, dacă peste scrisoarea către Trump în care spunea că vrea să aibă o relație personală cu el am încercat să trec, dacă peste declarațiile cum că ne atacă rușii, apoi nu ne mai atacă rușii, am putut să trec considerând că nu sunt minciuni, ci pur și simplu încercări de comunicare publică, peste asta nu pot să trec.
Și înainte să mă înjurați, citiți-mi argumentele:
Călin Georgescu este un securist crescut în laboratoarele securității care în anul în care mă nășteam eu, pe vremea lui Ceaușescu, pleca în SUA, căci nu-i așa, toți plecau în SUA în anii '80. Călin Georgescu este un susținător al tuturor conspirațiilor care pun în pericol viețile oamenilor (conspirații medicale, atacuri împotriva medicinei, științei și într-un final a bunului simț). Călin Georgescu duce o campanie în coordonare cu rusia: Patrușev spune că România trebuie să se apropie de rusia, Georgescu în următoarea zi spune același lucru. Lavrov spune că Ucraina trebuie ruptă în bucăți și împărțită cu vecinii, Georgescu a doua zi spune că România trebuie să ia bucăți din Ucraina, o declarație care încalcă inclusiv Constituția României. Călin Georgescu a condus o campanie la prezidențiale în care a declarat ZERO lei cheltuiți. Călin Georgescu are o armată personală, condusă de mercenarul Horațiu Potra. Călin Georgescu este sprijinit de Anca Alexandrescu, care instigă la violență împotriva mea (voi reveni mâine cu o postare legată de cum public, urmăritorii ei anunță că sunt pregătiți să mă omoare - ați citit bine).
Călin Georgescu este adversarul viitorului copilului meu, a viitorului nostru, al tuturor, inclusiv al susținătorilor lui, indiferent că ei nu-și dau seama de asta. Nicușor Dan poate fi acuzat de multe, iar eu am avut poziții critice și brutale în decursul anilor la adresa lui Nicușor Dan pentru declarații care intrau în coliziune cu viziunea mea asupra lumii. Însă Nicușor Dan nu a instigat la violență, la încălcarea legii, la încălcarea dreptului oricui la exprimare. Nicușor Dan NU este dușmanul viitorului meu, al copilului meu, al României. Este un candidat independent. Bun, rău, rămâne la latitudinea românilor să decidă, nu decid eu asta. Nicușor Dan NU este la fel cu Călin Georgescu. Nici ieri nu a fost, nici azi și cel mai probabil nu va fi niciodată. Să pui egal între acești doi oameni denotă o lipsă totală de racordare la realitate, demagogie (adică minciună), lipsă de respect față de cetățeni - prin încercarea de a ne prosti la televizor, pe toți, pe față. Mai presus de toate, denotă o ticăloșie politică (a se citi nu că Elena Lasconi este ticăloasă, ci declarația este ticăloasă) care lucrează în favoarea lui Călin Georgescu și în defavoarea tuturor celorlalți. Să pui egal între Călin Georgescu și orice alt candidat decent, înseamnă să minimizezi pericolul reprezentat de Georgescu. Înseamnă să-l normalizezi. Înseamnă să-l faci aproape frecventabil, mai ales când îl pui pe același nivel cu un om, în cazul de față Nicușor Dan, care s-a luptat cu sistemul, adică este exact opusul lui Georgescu, timp de foarte mulți ani, fiind băgat în dubă pentru că deranja mafioții imobiliari din București, fiind scuipat (sunt înregistrări) pe stradă când protesta împotriva lor, agresat etc. Un astfel de discurs relativizează binele și răul. Nu mai există bine și rău. Există Elena Lasconi, reprezentantul binelui și toți restul sunt răi în mod egal. Ceea ce este un fals flagrant. În perioada de campanie, am avut postări care au ajuns la sute de mii de oameni, cu mii de share-uri, în care direct sau indirect o prezentam pe Elena Lasconi ca fiind candidatul cel mai digerabil, comparând-o cu Marcel Ciolacu - Nordis, Nicolae Ciucă - autorul moral al kompromatului împotriva Emilia Sercan, George Simion - unul dintre candidații extremiști. Mi-am făcut datoria morală față de mine în primul rând, față de ceea ce cred eu că este bine pentru România, acceptând că este un candidat total nepregătit pentru această funcție, în speranța că onestitatea și dorința de muncă pe care o prezenta sunt reale.
În această seară, aceste declarații mi-au contrazis definitiv acele speranțe. Și indiferent dacă voi sta singur în picioare pentru a spune lucrurile astea (nu sunt singur, Victor Ilie fostul deputat USR de Brașov are și el o poziție exact cu privire la aceste declarații), cel puțin voi sta în picioare. Și accept orice repercusiuni venite din partea conducerii USR. Am spus-o de multe ori și o repet și acum: alegerile din mai sunt o bornă esențială pentru viitorul României și implicit și al meu și al familiei mele, iar asta valorează mai mult pentru mine decât loialitatea față de un lider de partid.
Susținerea mea pentru Elena Lasconi se încheie acum", a scris Radu Hossu pe Facebook.
Lasconi l-a comparat pe Nicușor Dan cu Georgescu: "Mirajul independentului care vine să ne salveze"
Preşedinta USR, Elena Lasconi, l-a atacat dur vineri pe Nicuşor Dan, într-o intervenţie la Digi24, afirmând că nu ştie la ce s-a gândit primarul Capitalei atunci când a decis să candideze la alegerile prezidenţiale. Ea l-a comparat cu fostul candidat independent la presedinţie Călin Georgescu, spunând despre edilul Capitalei că "seamănă cu mirajul altui independent care vrea să ne salveze".