Antena LIVE

Curs valutar

Scandal în coaliţie. PNL îl acuză pe Rafila că nu a luat măsuri pentru valul 5: "Înainte de sărbători a vrut relaxări, acum tace"

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe l-a criticat, într-un mesaj pe Facebook, pe ministrul Sănătăţii de la PSD, Alexandru Rafila, el întrebându-se "cât de real mai este interesul Ministerului Sănătăţii pentru pandemie câtă vreme, înainte de sărbători, opţiunea din partea ministrului a fost să venim cu alte relaxări, ca şi cum nimic nu s-ar întâmpla, iar acum doar tace şi doar face unele informări".

De la 13.01.2022, 15:03
WhatsApp
Mediafax Foto / Alexandru Dobre via Hepta

Liberalul aminteşte că PNL a impus certificatul verde la restaurante, mall-uri, la intrarea în instituţii, din acelaşi raţionament, protejarea sănătăţii oamenilor, iar aceste prevederi şi-au dovedit eficienţa.

"Am ajuns, astăzi, aproape la borna de 10.000 de cazuri noi de infectări cu Sars-Cov-2, o creştere de peste 8 ori ori faţă de acum 15 zile, imediat după Crăciun. În puţin peste două săptămâni avem o creştere uriaşă, care pune la îndoială pregătirea făcută de Ministerul Sănătăţii în faţa valului 5, unul care aduce sute de mii de cazuri în alte ţări din Europa. Ca un optimist, privind ce se întâmplă afară, eu încă aştept să văd care sunt aceste măsuri în domeniul sănătăţii pentru protejarea populaţiei, din partea ministerului? Cum oprim creşterea numărului de cazuri? Pentru că rezultatele până acum sunt proaste", spune liberalul. 

Ionuţ Stroe se întreabă: "Cât de real mai este interesul Ministerului Sănătăţii pentru pandemie câtă vreme, înainte de sărbători, opţiunea din partea ministrului a fost să venim cu alte relaxări, ca şi cum nimic nu s-ar întâmpla, iar acum doar tace şi doar face unele informări?".

"Putem spera că acest val va aduce mai puţine cazuri grave. Dar strategia Ministerului Sănătăţii în faţa unei crizei sanitare nu este să ne bazăm pe noroc, mai ales când rata de vaccinare nu a depăşit 50% şi ştim că o parte mare din populaţie este în continuare expusă. Reamintesc că PNL a impus certificatul verde la restaurante, mall-uri, la intrarea în instituţii, din acelaşi raţionament – protejarea sănătăţii oamenilor – iar aceste prevederi şi-au dovedit eficienţa. Şi am iniţiat legea certificatului verde pentru unele categorii de angajaţi având acelaşi obiectiv mai important decât orice – sănătatea tuturor şi depăşirea pandemiei", mai afirmă în postare purtătorul de cuvânt al PNL. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

alexandru rafila coalitie guvernare valul 5 ministrul sanatatii pnl psd
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Leguma din România pentru care străinii ar putea sta la coadă. A fost...
Fanatik.ro
Publicat 23.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Cum vede alegerile MEDICUL român din Franța DECORAT de Macron. ”Țara...
Gandul
Publicat 23.11.2024
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din...
Adevărul
Publicat 23.11.2024
Cel mai scump obiect din garderoba Iulianei Pepene. Câți bani a dat...
A1
Publicat 22.11.2024
Horoscopul zilei de 24 noiembrie 2024. Balanțele au parte de o perioadă...
CaTine
Publicat 23.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cum folosesc hackerii scrisorile fizice pentru atacurile cibernetice. Strategia de...
Useit
Publicat 23.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Cine a ucis-o pe Cristina? Dosarul de crimă în care e implicat fiul unui...
libertatea.ro
Publicat 23.11.2024
Lady Gaga va lansa albumul „LG7” în 2025. Prima piesă de pe acest proiect...
ZU
Publicat 23.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Cum să devii cea mai bună bunică din lume. Activitățile care te pot apropria...
Deparinti
Publicat 23.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Legătura dintre acnee și sindromul ovarelor polichistice. Cum îți poate afecta...
Medicool
Publicat 23.11.2024