DEZVĂLUIRI făcute de Sebastian Ghiţă: În noul dosar al lui Victor Ponta este implicat numele lui Tony Blair
Deputatul independent Sebastian Ghiţă a declarat, marţi, că în dosarul în care a fost citat, alături de fostul premier Victor Ponta, la DNA Ploieşti, este cercetat modul în care fostului premier britanic Tony Blair i s-a acordat, în România, titlul de Doctor Honoris Causa.
De Redactia Observator la 06.09.2016, 19:17Deputatul independent Sebastian Ghiţă a declarat, marţi, că în dosarul în care a fost citat, alături de fostul premier Victor Ponta, la DNA Ploieşti, este cercetat modul în care fostului premier britanic Tony Blair i s-a acordat, în România, titlul de Doctor Honoris Causa.
"Nu vreau să vă spun cum mă simt cu al patrulea sau al cincilea dosar. Toate activităţile mele din ultimii 15 ani fuseseră prinse într-un dosar. Faptul că acum vin în cascadă noi şi noi dosare nu mi se pare normal. Am fost citat la DNA Ploieşti pentru astăzi (marţi, n.r), dar acum sunt la Înalta Curte şi nu pot pleca. Este vorba despre un nou dosar, din ce am înţeles eu este vorba de întâlnirea din 2011 dintre ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, domnul Tony Blair, domnul Mihai Răzvan Ungureanu şi de acordarea titlului de Doctor Honoris Causa domnului Tony Blair. Cred că acum cei de la DNA Ploiesti investighează problema Tony Blair", a spus Sebastian Ghiţă.
Citeşte şi Tony Blair răspunde acuzațiilor, după ce numele său a apărut într-un dosar DNA
El a precizat că procurorii nu i-au comunicat ce calitate are în noul dosar şi a spus, ironic, că speră ca anchetatorii să nu îl întrebe despre întâlnirea din Africa de Sud dintre Victor Ponta, Tony Blair şi Barack Obama.
"Nu ştiu toate acuzaţiile. Totuşi, ştiu că în acest dosar este vehiculat şi numele fostului prim-ministru al Marii Britanii, Tony Blair. Când m-au sunat procurorii, nu mi-au spus ce calitate am. La felul în care fac ei dosare sper să nu mă întrebe despre întâlnirea din Africa de Sud dintre Ponta, Blair şi Obama", a adăugat Ghiţă.
Sursa: News.ro